Trofeul „Telegraf” la fotbal în sală rezervat veteranilor, cel mai vechi turneu de acest gen din țară, organizat de cotidianul „Telegraf” și Asociația Județeană de Fotbal Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, se pregătește cu pași repezi de startul ediției a 26-a. Astfel, în zilele următoare va fi stabilită taxa de participare pentru cele două turnee: principal - jucători cu vârsta peste 35 de ani (au drept de joc numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1982) și „ultra old-boys” - jucători cu vârsta peste 45 de ani (au drept de joc numai cei născuți până la data de 31 decembrie 1972). Reamintim că de la actuala ediție nu vor mai putea evolua jucători cu vârsta sub 35 de ani, iar cei peste 35 de ani, în turneul principal, nu pot fi legitimați. În următoarele zile vor începe și înscrierile pentru actuala ediție a Trofeului „Telegraf”, primele partide fiind programate la sfârșitul lunii ianuarie, în Sala Sporturilor din Constanța.
În turneul principal, numărul câștigătoarelor prețiosului trofeu s-a menținut anul trecut la... 13, după ce Săgeata Stejaru a ocupat primul loc și a reeditat victoriile din 2005, 2006, 2009 și 2014.
PALMARESUL TROFEULUI „TELEGRAF”
Turneul principal
1992: 1. Portul Constanța, 2. Ştiinţa Constanța, 3. Intersport Constanța, 4. Voinţa Constanța.
1993: 1. Portul Constanța, 2. Ştiinţa Constanța, 3. Tomis Constanța, 4. Intersport Constanța.
1994: 1. Farul Constanța, 2. Portul Constanța, 3. Tomis Constanța, 4. Automecanica Arbitrii.
1995: 1. Farul Constanța, 2. Freedom Star Constanța, 3. Ştiinţa Constanța, 4. SNC.
1996: 1. Farul Constanța, 2. Voința Constanța, 3. Marştefi Constanța, 4. Chimpex Constanța.
1997: 1. Farul Constanța, 2. Socep Constanța, 3. Telegraf & TV Neptun.
1998: 1. Farul Constanța, 2. Socep Constanța, 3. SNC, 4. Marştefi Constanța.
1999: 1. Talpac Constanța, 2. Naţionala, 3. Marştefi Constanța, 4. Vraja Mării Constanța.
2000: 1. Farul Constanța, 2. Portul Constanța, 3. Cavalerii Fluierului Constanţa „Marea Neagră”, 4. Talpac Constanța.
2001: 1. Farul Constanța, 2. CZC, 3. Talpac Constanța, 4. Telegraf & TV Neptun.
2002: 1. APC & CZC, 2. Farul Constanța, 3. Socep Constanța, 4. Paşatrans Mangalia.
2003: 1. APC & CZC, 2. Talpac Constanța, 3. Dinamo Constanța, 4. Callatis Mangalia.
2004: 1. Ştiinţa Constanța, 2. APC & CZC, 3. Talpac Constanța, 4. Portul-Marştefi Constanța.
2005: 1. Săgeata Stejaru, 2. Arca Portuară, 3. Club 29 Constanța, 4. Talpac Constanța.
2006: 1. Săgeata Stejaru, 2. Alpha Constanța, 3. Municipal Clean Control Constanța, 4. Stizo Dobrogea Medgidia.
2007: 1. Voinţa Constanța, 2. Municipal Constanța, 3. Dinamo Constanța, 4. Telegraf & TV Neptun.
2008: 1. Municipal Constanța, 2. Alpha Constanța, 3. Săgeata Stejaru, 4. Marştefi Constanța.
2009: 1. Săgeata Stejaru, 2. Alpha Constanța, 3. Municipal Constanța, 4. Capitol’84 Constanța.
2010: 1. Olimpic-Ştiinţa Constanța, 2. Real Constanța, 3. Municipal Constanța, 4. Săgeata Stejaru.
2011: 1. Alpha-Ştiinţa Constanța, 2. Capitol’84 Constanța, 3. Municipal Constanța, 4. Săgeata Stejaru.
2012: 1. Arca ANR Constanţa, 2. Săgeata Stejaru, 3. Club 29 Eforie, 4. Municipal Constanța.
2013: 1. Club 29 Constanța, 2. FC Tomis 2012 Constanţa, 3. CFR Constanţa, 4. Intermacedonia-Steaua Mării.
2014: 1. Săgeata Stejaru, 2. Municipal Constanța, 3. CFR Constanţa, 4. Sian Image Constanţa
2015: 1. Performer Constanța, 2. Municipal-CFR Constanța, 3. Săgeata Stejaru, 4. Macedonia Ovidiu.
2016: 1. Săgeata Stejaru, 2. FC Constanța, 3. Oportun Mangalia.
Turneul „ultra old-boys”
2015: 1. CFR-Municipal Constanța, 2. FC Tomis 2012 Constanța, 3. Spada Constanța.
2016: 1. Municipal Constanța, 2. Săgeata Stejaru, 3. Sparta Techirghiol.
REGULAMENTUL EDIȚIEI DIN 2017
@ Trofeul „Telegraf“ la fotbal în sală este o competiţie particulară deschisă - cu precădere - echipelor rezidente în zona Dobrogea.
@ Au drept de joc în turneul principal numai cei născuţi până la data de 31 decembrie 1982 (inclusiv). La turneu nu pot evolua jucătorii activi, care participă în Liga 1, Liga a 2-a şi Liga a 3-a de fotbal, în campionatele de fotbal din străinătate (primele trei eşaloane), precum şi în Campionatul Naţional de fotbal în sală (Liga 1 şi Liga a 2-a), sau care au jucat în aceste campionate în anul 2016.
@ În turneul „ultra” old-boys au drept de joc numai cei născuți până la data de 31 decembrie 1972 (inclusiv).
@ Angajaţii „Telegraf“ şi Neptun TV vor fi exceptaţi de la condiţiile de vârstă, dar nu pot evolua decât la echipa Telegraf.
@ Partidele se vor desfăşura conform Legilor jocului de Fotbal în Sală, cu următoarea excepţie: faulturile nu se contabilizează. De asemenea, când Regulamentul de Fotbal în Sală intră în contradicţie cu regulamentul competiţiei, se acceptă prevederile din acest regulament.
@ Terenul de joc are dimensiunile terenului de handbal, autul urmând a se executa cu piciorul.
@ Fiecare meci va avea două reprize a 20 de minute, cu pauză de 3 minute. În cazul meciurilor eliminatorii, dacă rezultatul se menţine egal după cele 40 de minute regulamentare, se joacă prelungiri - două reprize a câte 5 minute; dacă egalitatea persistă, se apelează la loviturile de departajare, câte 3 de fiecare echipă. La executarea loviturilor de departajare pot participa toţi jucătorii înscrişi pe foaia de arbitraj.
@ Echipele din teren vor fi alcătuite din 5 jucători şi 1 portar; lotul poate conţine maximum 20 de jucători, cu condiţia să fie anunţat până la primul joc pe o listă care să cuprindă: numele şi prenumele jucătorilor, anul naşterii şi semnătura fiecărui jucător, iar această listă să fie semnată şi parafată de un medic şi de reprezentantul echipei. Delegatul echipei va înmâna organizatorilor și copiile actelor de identitate ale jucătorilor înscriși pe tabel. Orice modificare ulterioară a listei nu va fi admisă, iar un jucător nu poate evolua decât la o singură formaţie. Jucătorii sunt obligaţi să deţină asupra lor un act de identitate oficial (B.I., C.I. sau paşaport), pentru a se putea rezolva imediat eventualele contestaţii. În caz de nerespectare a acestor condiţii, echipa care va încălca regulamentul va pierde automat meciul respectiv, iar la o a doua abatere poate fi exclusă din competiţie.
@ Un jucător eliminat într-o partidă poate fi înlocuit de un coechipier în acea partidă, după ce echipa împotriva căreia s-a dictat sancţiunea a jucat 5 minute în inferioritate numerică, indiferent dacă s-a marcat sau nu vreun gol. Jucătorul eliminat este suspendat automat pentru partida următoare, Comisia de Organizare a competiţiei urmând să decidă dacă suspendarea se măreşte la mai multe etape, în funcţie de gravitatea faptei care a dus la eliminare.
@ Contestaţiile, însoţite de taxa de contestaţie, se pot depune după partidă, în cel mult 15 minute, depăşirea acestui termen ducând la anularea contestaţiei. Contestaţia se face pe un singur jucător în parte.
@ Orice altă problemă ivită în turneu, care nu poate fi rezolvată conform acestui regulament, va fi tratată separat de Comisia de Organizare a competiţiei.
@ Câştigătoarea turneului principal va primi Trofeul “Telegraf”, care este transmisibil.
@ Achitarea taxei de înscriere în competiţie înseamnă acordul necondiţionat cu regulamentul prezentat anterior.
Citește și: