15 ianuarie, „Ziua Culturii Naţionale”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

15 ianuarie, „Ziua Culturii Naţionale”

Cultură 07 Septembrie 2010 / 00:00 672 accesări

Plenul Senatului a aprobat, luni, cu 84 de voturi „pentru\" şi patru abţineri, declararea zilei de 15 ianuarie, când este sărbătorit poetul Mihai Eminescu, „Ziua Culturii Naţionale\". Decizia finală urmează să aparţină Camerei Deputaţilor.

Potrivit proiectului, Guvernul României, prin intermediul Ministerului Culturii, va sprijini material şi financiar organizarea de manifestări publice şi alte evenimente în scopul promovării culturii româneşti. Iniţiativa aparţine unui număr de 50 de senatori şi deputaţi PSD şi PNL, care motivează că multe ţări europene, printre care Spania şi Portugalia, au stabilit ca ziua naşterii poetului naţional să fie ziua culturii.

„Românii văd în Eminescu, de aproape un secol şi jumătate, un poet reprezentantiv pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie. (...) Este justificat în acest caz să legăm ziua culturii naţionale de numele poetului în care vorbitorii de limbă română de pretutindeni văd în el o expresie a spiritualităţii lor\", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Secretarul de stat Vasile Timiş a anunţat că Executivul susţine această iniţiativă. Senatul este prima Cameră sesizată, urmând ca decizia finală să aparţină deputaţilor.



12