20 de ani de la asasinarea lui Yitzhak Rabin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

20 de ani de la asasinarea lui Yitzhak Rabin

Externe 01 Noiembrie 2015 / 17:05 1706 accesări

Zeci de mii de israelieni s-au reunit sâmbătă seara la Tel Aviv, în prezența fostului președinte american Bill Clinton, pentru a marca 20 de ani de la asasinarea fostului premier israelian Yitzhak Rabin de către un extremist de dreapta. Potrivit postului de radio public, peste 75.000 de persoane s-au adunat pentru a-i aduce un omagiu celui care a semnat, în 1993, primele acorduri de pace încheiate între Israel și palestinieni, cu doi ani înainte de a fi asasinat. ”Următoarea etapă în această călătorie minunată pentru Israel este de a decide că Yitzhak Rabin a avut dreptate, că trebuie să împărțiți viitorul cu vecinii voștri și că trebuie să apărați pacea”, a declarat Bill Clinton, care a mediat, la Casa Albă, semnarea Acordurilor de la Oslo de către Yitzhak Rabin și Yasser Arafat, lider palestinian la momentul respectiv.

Această reuniune are loc în timp ce violențele dintre israelieni și palestinieni s-au intensificat. De la începutul lunii octombrie, în Cisiordania și la Ierusalim au loc aproape zilnic confruntări între palestinieni și soldați israelieni, dar și atacuri cu armă albă comise de palestinieni împotriva evreilor. Aceste violențe s-au soldat cu 67 de morți în rândul palestinienilor, între care un arab israelian, și nouă în rândul israelienilor. Ceremonia s-a desfășurat chiar în locul unde, la 4 noiembrie 1995, Yitzhak Rabin a rostit un discurs pentru pace și împotriva violenței extremei drepte, care ducea o campanie puternică împotriva sa. Yitzhak Rabin, devenit premier în 1992, a fost ucis la 4 noiembrie 1995, la 73 de ani, de un extremist evreu, Ygal Amir, condamnat la închisoare pe viață pentru această crimă.

Citește și:

”Netanyahu este un premier laş”

Armistiţiu umanitar în Fâşia Gaza

Shimon Peres respinge ipoteza otrăvirii lui Yasser Arafat

18 ani de la asasinarea lui Yitzhak Rabin

Obama asigură Israelul de ”alianţa eternă a Americii”

Taguri articol


12