2016 - anul lui Nico Rosberg?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Automobilism / Formula 1

2016 - anul lui Nico Rosberg?

Sport 02 Mai 2016 / 14:36 624 accesări
Nico Rosberg a confirmat și la Soci că în 2016 este foarte greu de învins

Nico Rosberg a confirmat și la Soci că în 2016 este foarte greu de învins

Pilotul german Nico Rosberg, de la Mercedes, a înregistrat duminică al şaptelea succes consecutiv în Campionatul Mondial de Formula 1, al 18-lea în total și al patrulea din acest sezon, după ce s-a impus în Marele Premiu al Rusiei, de la Soci. Plecat din pole-position (al 24-lea din carieră), Rosberg a fost urmat în ierarhia finală de coechipierul său, britanicul Lewis Hamilton, plecat în cursă de pe poziţia a zecea, și de finlandezul Kimi Raikonen (Ferrari). Au mai terminat în puncte finlandezul Valtteri Bottas (Williams), brazilianul Felipe Massa (Williams), spaniolul Fernando Alonso (McLaren-Honda), danezul Kevin Magnussen (Renault), francezul Romain Grosjean (Haas F1), mexicanul Sergio Perez (Force India) şi britanicul Jenson Button (McLaren-Honda).

Rosberg a plecat foarte bine după start şi a condus fără emoţii cursa de la început până la sfârşit. Trofeul i-a fost înmânat de preşedintele rus, Vladimir Putin. Rosberg a obţinut al 18-lea succes din carieră, Mercedes a înregistrat a doua dublă în 2016, iar Raikkonen a adus podiumul cu numărul 700 pentru Scuderia Ferrari.

Germanul Sebastian Vettel (Ferrari) a abandonat în primul tur, după ce a fost lovit din spate, de două ori (!), de rusul Danil Kviat (Red Bull). Mai întâi în virajul al doilea, când monopostul germanului a fost trimis în cel al colegului lui Kviat, Daniel Ricciardo. Vettel a continuat cursa, dar a fost lovit din nou de pilotul de la Red Bull, maşina lui Vettel oprindu-se în zidul de protecţie, astfel că germanul a fost nevoit să abandoneze. Kviat a schimbat aripa-faţă şi a mers mai departe, dar a fost penalizat cu un „stop&go” de zece secunde, astfel că nici el nu a plecat cu vreun punct din Rusia.

McLaren a reuşit duminică, după foarte mult timp, să puncteze cu ambele monoposturi. Alonso a fost al şaselea, iar Button al zecelea, acestea fiind primele puncte reuşite de cei doi în acest sezon. McLaren avea un singur punct în clasament, obţinut de Stoffel Vandoorne în Bahrain, când belgianul l-a înlocuit pe Alonso, accidentat. De asemenea, Magnussen a obținut primele puncte din acest sezon pentru echipa Renault.

În urma acestor rezultate, clasamentul piloţilor este condus autoritar de Nico Rosberg, cu 100 de puncte, germanul fiind urmat de Lewis Hamilton 57p, Kimi Raikkonen 43p, Daniel Ricciardo 36p, Sebastian Vettel 33p și Felipe Massa 32p. În clasamentul constructorilor Mercedes pare și mai greu de detronat, cu 157p, urmată de Ferrari 76p, Red Bull 57p și Williams 51p.

A cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, Marele Premiu al Spaniei, va avea loc pe 15 mai, la Barcelona.

AU FOST APROBATE REGLEMENTĂRILE PENTRU REDUCEREA COSTURILOR ÎN SEZOANELE 2017-2020

Factorii de decizie din Formula 1 au ajuns vineri la un acord în privinţa unui set de reglementări pentru reducerea costurilor motoarelor, care asigură totodată convergenţa cu performanţa, înţelegere aplicabilă pentru sezoanele 2017-2020. Anunţul vine după luni de negocieri, pe fondul unor îngrijorări privind costul, complexitatea şi acustica motoarelor hibride, dar şi privind dominaţia Mercedes în Formula 1.

Costurile cu motorizarea pentru echipele din F1 vor fi reduse cu un milion de euro în 2017 şi cu încă 3 milioane de euro în 2018. Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a anunţat că va garanta stabilitatea regulilor până în 2020 şi va menţine structura de conducere existentă a F1. Această veste înlătură ameninţările făcute în octombrie 2015 de către preşedintele FIA, Jean Todt, şi directorul comercial al Formulei 1, Bernie Ecclestone, care voiau să introducă un motor alternativ mai ieftin, în paralel cu motoarele turbo hibride, sub o formulă echivalentă.

Totodată, cei patru producători de motoare au ajuns la un acord privind un plan de măsuri menite să aducă performanța motoarelor în acord cu reducerile financiare. Planul de convergenţă include eliminarea restricţiilor pentru planurile de dezvoltare, dar şi pentru greutatea, dimensiunile şi materialele folosite pentru diferite componente ale motoarelor. În plus, restricţii pentru presiunea prin turbo-impuls vor fi introduse în 2017 şi 2018.

Pentru a asigura o reducere suplimentară a costurilor pentru echipele participante în Formula 1, care s-au plâns în repetate rânduri că motoarele sunt prea scumpe, numărul motoarelor pe care un pilot le poate folosi în fiecare sezon va fi redus progresiv în următorii doi ani. În prezent, echipele de F1 plătesc între 18 şi 23 de milioane de euro pe an pentru aprovizionarea cu motoare.

Nu în ultimul rând, cei patru producători din Formula 1 - Mercedes, Ferrari, Renault and Honda - vor căuta metode să îmbunătăţească acustica motoarelor, considerate prea silenţioase în comparaţie cu generaţiile anterioare de motorizări în F1. Noile prevederi vor fi implementate până cel târziu în 2018.

Citește și:

Piloții de la Mercedes au dominat primele antrenamente dinaintea Marelui Premiu al Rusiei

Nico Rosberg a obținut în China a treia victorie consecutivă în 2016

Hamilton va fi retrogradat cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Chinei

Taguri articol


12