30 de milioane de persoane în condiţii de sclavie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trei sferturi din victime, în Asia

30 de milioane de persoane în condiţii de sclavie

Monden 18 Octombrie 2013 / 00:00 567 accesări

Aproape 30 de milioane de persoane din întreaga lume trăiesc în condiţii de sclavie, aproximativ jumătate dintre acestea locuind în India, arată rezultatele unei prime anchete de acest fel, făcute publice ieri, la Londra, de organizaţia Walk Free. Trei sferturi dintre victime se află în Asia, însă niciun continent nu este ferit, precizează Walk Free, organizaţie cu sediul în Australia, susţinută de fostul secretar de Stat american Hillary Clinton şi de cofondatorul Microsoft şi filantropul Bill Gates.

Potrivit acestei anchete, India se află în frunte, cu 14 milioane de persoane care trăiesc în condiţii de sclavie, urmată de China, cu 2,9 milioane, şi Pakistan, cu peste două milioane. Urmează Nigeria, Etiopia, Rusia, Thailanda, Republica Democrată Congo (RDC), Birmania şi Bangladesh. Numai în aceste zece ţări trăiesc 22 milioane din cele 29,8 milioane de persoane aservite. ”În India, comunităţi întregi din sate din nord sunt reduse la sclavagie, forţate să fabrice cărămizi sau să lucreze în cariere. Copiii sunt constrânşi să se ocupe de ţesut pentru a produce covoarele care sunt vândute în magazinele noastre”, a explicat directorul general al Walk Free, Nick Grono. Dacă se ia totuşi în considerare procentul populaţiei unei ţări care trăieşte în condiţii de sclavie, Mauritania se află în fruntea clasamentului, cu o cotă de 4%. ”Există încă sclavi ereditari în Mauritania, copii născuţi sclavi şi constrânşi să efectueze munci domestice sau să lucreze pe câmp”, a afirmat Nick Grono.

Definiţia sclaviei moderne este puţin diferită de cea din secolul al XVIII-lea, din perioada traficului cu negri. ”Sclavia modernă este o situaţie în care oamenii se află sub dominaţia violenţei. Ei sunt constrânşi să ia locuri de muncă sau să accepte situaţii unde sunt exploataţi economic. Nu sunt plătiţi sau primesc minimul pentru a supravieţui şi nu sunt liberi să plece”, potrivit lui Nick Grono. Persoanele victime ale traficului de fiinţe umane, cele constrânse să se căsătorească, acei copii exploataţi în conflicte sunt, de asemenea, cuprinşi în definiţia Walk Free. A calcula numărul de sclavi este un exerciţiu extrem de complex, recunoaşte organizaţia. ”Este dificil să obţinem date deoarece este vorba de o faptă ascunsă. Seamănă puţin cu violenţa conjugală sau traficul de droguri”, afirmă Nick Grono. 14 ţări africane se numără printre cele 20 de state cel mai prost clasate, dacă se ţine cont de procentul populaţiei reduse la sclavie. La coada clasamentului, acolo unde se află ţările cu cele mai puţine persoane care trăiesc în condiţii de sclavie, se află Islanda, precedată de Irlanda şi Marea Britanie, unde Walk Free estimează numărul celor aserviţi la circa 4.400.

Taguri articol


12