În exclusivitate pentru ziarul ”Telegraf”, dar și pentru toți cititorii, oriunde s-ar afla, părintele paroh al Bisericii „Sf. Nicolae Vechi“, Marius Moșteanu, a avut minunata îngăduință de a dărui o rază de soare sufletelor noastre, pentru a ne face iarna mai ușoară și mai plină de bucuria apropierii de Dumnezeu. Continuarea amplului interviu acordat de părintele Marius Moșneanu vă va fi prezentată în edițiile viitoare ale cotidianului nostru.

Se apropie Crăciunul și un interviu cu preotul Marius Moșteanu, părintele paroh al Bisericii „Sf. Nicolae Vechi“, este o nouă bucurie a reîntâlnirii cu dânsul prin intermediul acestor rânduri, pentru cei care îl cunosc, iar pentru ceilalți, o ocazie deloc întâmplătoare de a se bucura de harul său și de bucuria și iubirea pe care le revarsă asupra tuturor prin vorbele, dar și prin sprijinul său neobosit. Un cadou, așadar, primit de toți cititorii, în așteptarea sărbătorii Nașterii Domnului.

Rep.: Parafrazând cartea la modă, să-i zicem așa, ”Acasă cu Dumnezeu”, a lui Neale Donald Walsch, fiecare biserică reprezintă casa Domnului. Preotul care slujește în ea îl conduce pe creștin spre Domnul. Deci, cum este acasă la Dumnezeu pentru părintele Marius, în Biserica „Sf. Nicolae“?

Părintele Marius Moșteanu: Eu, atunci când vorbesc, în primul rând îmi aduc aminte de ce am învățat de la alții. Profesorul meu de franceză de la facultate, domnul Mihail Rădulescu, spunea așa: ”Toată viața voastră să nu uitați că slujiți în muzee, dar și voi sunteți exponate vii”. Dacă biserica este casa lui Dumnezeu, cu siguranță că și preotul este un exponat din această casă, dar nu o figură împăiată, ci una vie, îmbrăcată în veșmintele care reprezintă și ele tot niște exponate, înseamnă că și viața noastră este o înviere permanentă a ideii de Dumnezeu. De fapt, noi trebuie să avem conștiința că locuim în casa lui Dumnezeu și casa lui Dumnezeu este peste tot. Eu, personal, acum, după ce pot să număr 21 de ani de când sunt în casa lui Dumnezeu, la „Sf. Nicolae Vechi“, mă simt că sunt la început de drum, și ăsta este un lucru foarte bun, mă simt ca cel care are bucuria și privilegiul de a fi ajuns înaintea celorlalți și de aceea probabil că și țin foarte mult să vin așa de dimineață în biserică, pentru a mă întâlni cu Dumnezeu și a deschide ușa spre poarta Cerului, pentru că biserica nu este altceva decât o rază din soarele care este Dumnezeu. Este una din raze și cercul solar este cu milioane de raze de genul acesta. Ar fi foarte important să fim mai aproape de soare, pentru că, dacă suntem mai aproape de soare, fiecare rază este mai aproape cu cealaltă, cu vecina. Eu mă simt în casa Domnului acasă. Mă simt în casa Domnului acasă pentru că prima casă pe care o am este aceasta, în care mă găsește lumea și în care eu vreau să prezint lumii, enoriașilor noștri, că adevăratul proprietar este Dumnezeu și noi suntem cei care îl vizităm. Ar fi bine să îl vizităm mai des.

Rep: Ce fel de oameni trec pragul bisericii?

Pr. M.M.: Orice instituție este personalizată de persoana sau autoritatea celui care o administrează. Eu îmi aduc aminte cu drag de locurile în care intram atunci când erau anumiți capi ai locului respectiv. Mi-aduc aminte de Mănăstirea Techirghiol, unde veneam cu mare drag la părintele Arsenie și acum îmi protejez pașii de a ajunge foarte des pe acolo pentru că nu vreau să trec peste amintirea vie a ceea ce a însemnat părintele Arsenie pentru mine și pentru Mănăstirea Techirghiol. Eu, atunci când părintele Arsenie a plecat la Domnul, poate că n-am fost foarte bine înțeles, dar spuneam unora că de-acum înainte îmi este mai ușor. Și nu înțelegea lumea de ce. Păi, înainte, dacă vroiam să îl întâlnesc pe părintele Arsenie, trebuia să mă duc până la Techirghiol, acum n-o să mai fie nevoie pentru că părintele Arsenie este eliberat de o adresă, este peste tot acolo unde gândul nostru îl poartă. Vizavi de întrebarea ce fel de oameni vin, pot spune că vin cam cei care au nevoie de un anumit gen de mesaj. În 1995, când am fost instalat la Biserica „Sf. Nicolae Vechi“, am primit o anumită direcție de la Înalt Prea Sfințitul Lucian, Dumnezeu să îl odihnească. Mi-a zis: ”Tată, nu vreau să fii un preot de Moliftelnic”. N-am să înțeleg toată viața exact ce a vrut să spună, dar ce-am bănuit eu cred că am făcut. A vrut un preot care să răspundă oamenilor nu neapărat cu serviciile pe care Biserica le poate face. Va să zică, m-a exonerat de obligația de a fi prestator de servicii. Așa am crezut eu din ceea ce mi-a zis, să nu fiu un preot de Moliftelnic. Un preot de rugăciune, da, un preot de dialog, da, un preot care să fie lângă fiii duhovnicești mereu, da, dar nu un preot care să se rezume la rugăciunile din Moliftelnic. Acum, Doamne ferește, nu înseamnă că Moliftelnicul are puțină valoare, dar atunci când se pune prea mult accent pe o singură carte, cred că nu este bine.

Rep.: Părinte, este literatura aceasta de așa-zisă psihologie aplicată promotoarea conceptelor biblice, adică traduce pe înțelesul omului modern aceste concepte sau îl face să creadă că poate reuși orice, fără să mai aibă nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, adică îl îndepărtează?

Pr. M.M.: Nu, eu îmi aduc aminte de ce zicea Sf. Vasile cel Mare în secolul IV, că suntem datori să adunăm, precum albina siciliană, nectarul din toate buruienile. Nu că preocupările oamenilor ar fi buruieni, dar trebuie să știm că orice informație vizavi de viața spirituală trebuie luată în seamă și cu siguranță că mesajul Bisericii este mult mai ușor decriptabil pentru oamenii care cunosc din aceste mișcări, din aceste zbateri ale omului sau chiar și curente care orientează, la un moment dat, preocupările noastre. Chiar în vremea actuală, când internetul pentru mulți părinți, de exemplu, înseamnă un pericol pentru educația copiilor, eu consider că trebuie să luăm, întotdeauna, un lucru nu prin sine, ci prin folosința lui. Avem foarte multe avantaje de la acest mijloc de comunicare. Mă gândesc numai așa, în scurt, dacă se făceau înainte, acum vreo 20 de ani, întâlniri de 10 ani sau de 20 de ani de la terminarea unei instituții de învățământ, gen liceu, facultate, era foarte greu, trebuia să scrii părinților care să îți dea o adresă actualizată a respectivului coleg... Acum, nu. Acum cu două click-uri suntem la inima tuturor și în câteva minute am adunat clasa. E unul dintre avantaje. Un alt avantaj este că un cuvânt al unui preot sau mesaj poate să ajungă online, să ajungă în multe părți ale lumii și să atingă exact destinatarul. Eu zic că trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt și, ca răspuns la întrebarea vizavi de aceste concepte, ele ne pot ajuta, ne pot și încurca, dar trebuie să știm care este proporția. Eu pun accent pe faptul că ne ajută. (va urma)