Acord asupra livrărilor de gaze naturale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acord asupra livrărilor de gaze naturale

Externe 27 Septembrie 2015 / 17:19 1540 accesări

Rusia, Ucraina şi UE, reunite la Bruxelles, au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze naturale, suspendate de la 1 iulie, a anunţat, vineri seara, vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Maros Sefcovic. Ministrul rus pentru Energie, Aleksandr Novak, şi omologul său ucrainean, Vladimir Demcişîn, au ajuns la un acord în vederea livrării de gaze naturale către Kiev, pentru această iarnă, după luni de negocieri dure, relatează DPA. Ucraina, care se confruntă cu dificultăţi financiare, depinde puternic de livrările de energie provenind din Rusia şi este, totodată, o ţară de tranzit-cheie pentru livrările către Occident. UE a mediat negocierile între cele două părţi, pe fundalul conflictului din Donbas, în estul Ucrainei. La întâlnire au luat parte, de asemenea, directorii gigantului energetic rus Gazprom şi furnizorului ucrainean Naftogaz.

Potrivit acordului, Ucraina va plăti un preţ redus, de 232 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, pentru livrări începând de la 1 octombrie şi până la 31 martie. Preţul este redus faţă de cel prevăzut de contract - 251 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, a precizat Sefcovic. Diferenţa provine de la o scădere a taxelor aferente exporturilor ruseşti. Ucraina s-a angajat să cumpere două miliarde de metri cubi de gaze naturale în vederea stocării lor subterane, în octombrie, a precizat comisarul european, adăugând că Guvernul de la Kiev a deblocat 500 de milioane de dolari pentru Naftogaz în acest scop. Comisia Europeană s-a angajat, la rândul ei, să ajute la organizarea finanţării necesare a achiziţiilor Ucrainei de gaze naturale pentru această iarnă, prin intermediul unor instituţii financiare europene şi internaţionale, a anunţat CE. Gazprom s-a angajat, de asemenea, să renunţe la clauza din contractul încheiat cu Naftogaz în 2009, potrivit căreia compania ucraineană era obligată să plătească pentru un anumit volum de gaze naturale indiferent dacă le primea sau nu.

Rusia a sistat, în iulie, livrările de gaze naturale către Ucraina, după un prim eşec al celor două părţi de a ajunge la un acord. Moscova şi Kievul s-au înfruntat în trecut pe tema preţurilor livrărilor energetice şi unor facturi neplătite. Ucraina are nevoie să-şi umple rezervoarele cu aproximativ 19 miliarde de metri cubi de gaze naturale, pentru a ajunge fără probleme în martie, la sfârşitul iernii. Relaţiile dintre Moscova şi Kiev se află la cel mai scăzut nivel istoric, deoarece Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi susţine rebeliunea separatiştilor pro-ruşi în regiunile Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei.

Citește și:

Ucraina suspendă achiziţiile de gaze naturale din Rusia

Ucraina vrea să importe gaze din România

Premierul sârb a discutat cu Ponta despre importul de gaze din regiunea Mării Negre

Rusia, îngrijorată de consolidarea potenţialului NATO în România şi Polonia

Ucraina a plătit tranşa de 1,65 de miliarde de dolari către Gazprom

Taguri articol


12