Adam Levine va produce un nou reality show muzical

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adam Levine va produce un nou reality show muzical

Monden 25 Martie 2015 / 00:00 842 accesări

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, şi Dave Stewart, chitaristul fostului grup Eurythmics, s-au asociat pentru a produce împreună un nou reality show muzical, ce va fi dedicat compozitorilor talentaţi. Cei doi vor colabora cu Audrey Morrissey, producătorul executiv al versiunii americane a emisiunii „The Voice“, în cadrul căreia Adam Levine apare în calitate de membru al juriului, pentru a produce emisiunea „Songland“. Acest proiect de televiziune se află deocamdată într-un stadiu incipient de producţie. Data la care va fi lansată emisiunea nu a fost deocamdată dezvăluită.

            Formaţia Maroon 5 s-a bucurat de mare succes odată cu lansarea albumului de debut, ”Songs About Jane”, în 2002, pentru care a fost recompensată cu un premiu Grammy. Trupa americană a lansat trei albume de studio, care s-au vândut în peste 15 milioane de copii pe plan mondial. Adam Levine urmează, în acelaşi timp, o carieră în actorie, debutând în 2012 pe micile ecrane în cel de-al doilea sezon al serialului ”American Horror Story”.

            Duetul Eurythmics, câştigător al mai multor premii Grammy, alcătuit din cântăreaţa Annie Lennox şi chitaristul Dave Stewart, a lansat primul album în 1981 şi a vândut peste 75 de milioane de discuri. Grupul s-a destrămat în 1990, pentru a se reuni în 1999, când a lansat un nou album şi a pornit într-un turneu muzical.

Taguri articol


12