22 Noiembrie 2024, 16:01
Într-un decor tradițional românesc și într-un peisaj de munte, Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au făcut jurămintele de iubire veșnică. Cele două vedete s-au căsătorit în weekend, în secret, la o cabană de vânătoare din Gura Siriului, județul Brașov, iar „alaiul” a fost format din aproximativ 50 de persoane. Anunțul cununiei a fost făcut chiar de mireasă, ieri, pe blogul personal, înainte cu doar câteva minute de a părăsi țara și a pleca în luna de miere împreună cu proaspătul mire. Vedeta a purtat o rochie albă, simplă, brodată manual și a avut un buchet de mireasă compus din mure sălbatice, hortensii, bujori și iederă. Ieri dimineață, cei doi proaspăt căsătoriți au plecat în luna de miere cu avionul, într-o destinație exotică.