22 Noiembrie 2024, 16:01
Adela Popescu şi Radu Vâlcan formează, fără îndoială, unul dintre cele mai reuşite cupluri din showbiz-ul actual. Îşi trăiesc iubirea frumos, fără mediatizare şi fără scandalurile publice care au devenit atât de comune. Cu toate că s-au îndrăgostit pe platourile de filmare, Adela spune că povestea lor nu este una ca în filme, ci una absolut normală, dar că Radu este „prinţul” la care visa încă din copilărie. „Eu şi Radu trăim o iubire absolut normală! Iubirile sunt speciale pentru cei care le trăiesc. Nu există comparaţie! Poţi doar tu să faci comparaţie între iubirile tale, şi poate nici atunci, pentru că partenerii sunt altfel, deci iubirea e diferită! Însă ceea ce trăim noi este exact ce-mi doream!”, a declarat Adela Popescu.