Albinele, ucise de diferenţele de temperatură zi/noapte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fără precedent

Albinele, ucise de diferenţele de temperatură zi/noapte

Eveniment 03 August 2015 / 00:00 914 accesări

Anul acesta fermierii vor avea de suferit din cauza secetei, după ce, în 2014, au înregistrat pagube în urma inundațiilor, iar unii dintre ei nu au primit despăgubiri, atrag atenția reprezentanții Federației Agrostar. Iar situaţia este departe de a se remedia. Meteorologii vin din nou cu vești proaste și anunță că în următoarea perioadă șansele de ploaie sunt reduse. Începând de mâine, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiaza mai ales în zonele de câmpie din vest și sud. În aceste condiții, fenomenul de secetă pedologică cu diferite grade de intensitate se va menține și accentua în intensitate în cea mai mare parte a teritoriului. Deficitele cele mai mari de apă în sol vor fi în estul, sud-estul, sudul și vestul țării, atrag atenția reprezentanții ANM. Fermierii se tem că cel puţin o treime din culturile de grâu, orz și rapiță vor fi afectate.

De asemenea, probleme vor fi și în sectorul legumicol, dar și în zootehnie sau apicultură. Producția de miere riscă să fie compromisă dacă se va menține vremea caniculară. ”Estimăm că producția de anul acesta la miere va fi mai mare cu 10 - 15% față de cea de anul trecut, dar una peste alta, anul acesta va fi unul sărăcuț. Producția e afectată mai ales din cauză că la culturile de floarea soarelui s-a pârlit tot. Dacă albinele nu au ce să culeagă, așteaptă mila apicultorilor, să meargă cu sirop la ele seara”, a precizat, pentru ”Telegraf”, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea. Anul acesta, nu doar seceta, ci şi pesticidele folosite la tratarea culturilor au creat mari probleme familiilor de albine. ”În zonele mai înalte, unde a mai plouat, mai există fânețe, dar la zonele de șes, la câmpie, e tragedie. Începând de la Timișoara, tot sudul țării, Lunca Dunării, până la Constanța și Brăila sunt mortalități destul de mari la familiile de albine, fie de la tratamentele care se fac la semințele de floarea soarelui, fie din cauza schimbărilor climatice. Trecerile bruște de la 12 - 13 grade Celsius noaptea, la 40 de grade C ziua afectează foarte grav albinele”, a spus Ioan Fetea.

CE E DE FĂCUT ÎMPOTRIVA SECETEI? „În ultimii ani, fenomenele meteo extreme au fost din ce în ce mai dese și lipsa unor politici coerente pe termen mediu și lung în sectorul agricol se resimte. Investițiile în domeniul irigațiilor au fost nesemnificative. Ele au rămas doar la nivel declarativ, iar acolo unde există sisteme de irigații, prețul energiei electrice este foarte mare. Ar trebui ca și România să aibă o politică agricolă care să țină seama de schimbările climatice”, a declarat secretarul general al Federației Agrostar, Horațiu Raicu. AGROSTAR susține, pe lângă o strategie concretă privind sectorul irigațiilor, începerea unui program de înființare de perdele de protecție, care ar contribui la prevenirea fenomenului de deșertificare, a alunecărilor de teren și ar menține umiditatea în sol. “Rezolvarea acestor două probleme majore ar veni în sprijinul agriculturilor și ar economisi și banii de la bugetul de stat, din care sunt acordate despăgubiri pentru secetă, grindină, inundații”, a subliniat Horațiu Raicu.



12