”Deputaţii homosexuali ar trebui să stea în afara Parlamentului”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Discriminare

”Deputaţii homosexuali ar trebui să stea în afara Parlamentului”

Externe 04 Martie 2013 / 00:00 480 accesări

Fostul preşedinte polonez, laureat al premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, a declarat vineri seara că deputaţii homosexuali ar trebui să stea în ultimul rând de bănci în Parlament şi chiar în afara Parlamentului, deoarece reprezintă doar o minoritate. Răspunzând întrebării provocatoare a unei jurnaliste a postului privat de televiziune TVN, dacă deputaţii homosexuali ar trebui aşezaţi aproape de perete, în ultimul rând de bănci, având în vedere că reprezintă doar o minoritate, Lech Walesa, cunoscut ca un catolic fervent, a răspuns: ”Da, aproape de perete şi chiar în spatele peretelui. În toate domeniile le ofer proporţional cu ce reprezintă ei în societate. Respectăm majoritatea, respectăm democraţia. Majoritatea este cea care a construit democraţia şi ea aparţine majorităţii. Nu vreau ca această minoritate cu care nu sunt de acord dar pe care o tolerez şi o înţeleg să se manifeste pe stradă şi să îi facă pe copiii şi nepoţii mei să îşi întoarcă privirile. Eu fac parte din vechea şcoală şi nu mă gândesc să mă schimb. Înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că sunt orientări diferite şi că au dreptul la identitatea lor. Dar să nu schimbe ordinea stabilită de secole. Nici nu vreau să aud vorbindu-se despre aceasta. Să o facă între ei şi să ne lase pe noi în pace, pe mine şi pe nepoţii mei”.

Fostul preşedinte este cunoscut pentru limbajul său dur. În prezent, din Parlamentul polonez fac parte un militant homosexual şi o deputată transsexuală. Dieta, Camera Inferioară a Parlamentului, a respins, la sfârşitul lunii ianuarie, trei proiecte de lege destinate introducerii în Polonia, ţară majoritar catolică, a uniunii civile pentru cuplurile de homosexuali.

Taguri articol


12