Angelina Jolie va regiza un film pentru Netflix

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angelina Jolie va regiza un film pentru Netflix

Monden 25 Iulie 2015 / 00:00 662 accesări

Actriţa americană Angelina Jolie va regiza, pentru platforma online Netflix, un lungmetraj ce va avea la bază volumul de memorii ”First They Killed My Father: A Daughter Of Cambodia Remembers”, scris de activista cambodgiană pentru drepturile omului Loung Ung, informează Reuters. Vedeta americană va fi şi producătoare a acestui film, ce prezintă viaţa lui Loung Ung, care a fost răpită în copilărie şi antrenată pentru a deveni soldat în timpul domniei sângeroase a Khmerilor Roşii din Cambodgia, care a început în 1975. Angelina Jolie şi Loung Ung - cu care vedeta americană s-a împrietenit după ce a citit volumul ei de memorii, în urmă cu un deceniu - au scris împreună scenariul pentru acest film, iar Maddox, unul dintre fiii actriţei americane, născut în Cambodgia, se va implica în producţia peliculei. Lungmetrajul va fi lansat în exclusivitate pe platforma Netflix la sfârşitul anului 2016 şi va fi propus marilor festivaluri de film din lume. Filmările vor debuta în acest an, în Cambodgia.

Acest film va fi cel de-al patrulea proiect regizoral al actriţei americane Angelina Jolie, după filmele ”In the Land of Blood and Honey”, ”De neînvins / Unbroken” şi ”By the Sea”, ce va fi lansat în noiembrie şi în care vedeta joacă alături de soţul ei, actorul american Brad Pitt.

Taguri articol


12