Anne Hathaway s-a făcut blondă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anne Hathaway s-a făcut blondă

Monden 08 Mai 2013 / 00:00 560 accesări

Actriţa Anne Hathaway, premiată la Oscar pentru rolul din ”Mizerabilii”, a avut o apariţie îndrăzneaţă la presitigioasa gală Met din New York, unde a purtat o rochie lungă, neagră şi cu porţiuni transparente şi şi-a afişat noua coafură, având părul vopsit într-un blond platinat. Vedeta a lăsat la vedere o siluetă de invidiat, ţinuta şi noul stil al coafurii fiind destul de departe de apariţiile ei de obicei modeste. Actriţa a fost una dintre preferatele fotografilor cu rochia ei vintage Valentino din arhivele din 1992 ale designerului. ”Am vrut dintotdeauna să fac acest lucru!”, a declarat Anne pentru ”Daily Mail”, referindu-se la noua ei culoare de păr, pe care a asortat-o cu un machiaj cenuşiu şi cu o ojă galbenă la unghiile de la mâini. Schimbarea a fost bine primită de colegii ei de breaslă, Gerard Butler fiind surprins în timp ce o admira pe Anne şi părea să îi transmită un compliment.

Gala Costume Institute, cunoscută şi drept Met Ball sau Met Gala, este un bal anual care aniversează deschiderea expoziţiei de modă a Muzeului Metropolitan din New York (Met). Seara covorului roşu, unde vedetele se îmbracă de obicei cât mai extravagant, este descrisă ca fiind ”noaptea nopţilor” din industria modei. Experţii şi publicaţiile din domeniu consideră acest eveniment cel mai bun ”covor roşu” din lumea modei. Este de asemenea privit drept evenimentul social de top din New York. Actriţa americană Anne Hathaway a fost apreciată de critici şi de public pentru rolul din ”Rachel se mărită / Rachel Getting Married”, de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, în 2009, la Oscar. Actriţa a jucat, de asemenea, în ”Diavolul se îmbracă de la Prada” şi în ”Brokeback Mountain”. Actriţa a putut fi văzută pe marile ecrane în 2010 în filmul ”Dragoste şi alte dependenţe / Love and Other Drugs”, în care joacă alături de Jake Gyllenhaal, dar şi în animaţia ”Alice în Ţara Minunilor / Alice in Wonderland”, de Tim Burton, în care a jucat rolul Reginei Alba. În 2011, actriţa a asigurat vocea personajului Jewel din animaţia de mare succes ”Rio” şi a jucat rolul Fantine din filmul ”Les Miserables”, regizat de Tom Hooper, pentru care a primit un trofeu Oscar în 2013 pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar.



12