Asteroid pe lângă Terra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Asteroid pe lângă Terra

Monden 08 Octombrie 2012 / 00:00 541 accesări

Un asteroid cu diametrul de maxim 50 de metri a trecut, aseară, pe lângă Terra, conform observatorului ISON-NM. Noul asteroid a fost descoperit de observatorul particular Tenagra, situat în statul american Arizona. Asteroidul care a primit numele de TCT501 a trecut la distanţa minimă faţă de Pământ, de 256.500 de kilometri.

Comunitatea astronomică dispune însă, de vineri, de unul dintre cele mai performante telescoape din lume, parte a celui mai mare proiect de radiotelescoape, tocmai pentru a descoperi din timp posibile copuri cereşti care ajung în vecinătatea Terrei şi nu numai. Australian Square Kilometre Array Pathfinder (ASKAP) a fost inaugurat în deşertul din vestul Australiei. Telescopul va studia originile Universului, fiind capabil să detecteze chiar şi cele mai slabe semnale care ar putea indica prezenţa vieţii extraterestre. Oamenii de ştiinţă speră ca noul telescop să aducă răspunsuri pentru câteva întrebări fundamentale despre Univers: cum a apărut acesta şi din ce motiv se află în expansiune. De asemenea, aparatul va căuta şi analiza găuri negre din Univers. Telescopul are 36 de antene, cu un diametru de 12 metri fiecare şi este localizat la Observatorul Radio-Astronomic Murchison, la 315 kilometri nord-est de Geraldton, în vestul Australiei. Telescopul a fost instalat în deşert, pentru a reduce interferenţele cu semnalele radio transmise de oameni. Proiectul a costat 155 de milioane de dolari.

ASKAP este parte a proiectului Square Kilometre Array (SKA), a cărui construcţie va debuta în 2016. Viitorul supertelescop, cel mai puternic radiotelescop din lume, va fi amplasat în Africa de Sud, Noua Zeelandă şi Australia. Din consorţiul cu sediul în Marea Britanie care va construi acest telescop fac parte Canada, China, Germania, Italia, Olanda, Marea Britanie, Australia şi Africa de Sud.



12