Aviz favorabil pentru arestarea lui Șova, la Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aviz favorabil pentru arestarea lui Șova, la Senat

Justiție 24 Noiembrie 2015 / 14:56 846 accesări

Senatorul Dan Șova mai are de așteptat până în 2 decembrie, când va afla dacă va fi sau nu reținut și, ulterior, arestat pentru trafic de influență și luare de mită în al doilea dosar în care este cercetat pentru corupție. Până atunci, el trebuie să-și înduplece colegii să nu voteze cererile DNA de reținere și arestare. O primă încercare a fost făcută marți, când Șova și-a studiat dosarul la Comisia juridică a Senatului, membrii acesteia având posibilitatea de a asculta și punctul de vedere al parlamentarului. Dosarul lui Șova, deschis luni la Comisia juridică, are aproximativ 3.000 de pagini, fiind cuprins în şapte volume. Reamintim că, în acest al doilea dosar, Șova este cercetat pentru că şi-ar fi folosit influenţa pentru a-l convinge pe directorul CET Govora, Mihai Bălan, să semneze un contract de asistenţă juridică. De aici, senatorul lua 50% comision, iar potrivit procurorilor, Dan Şova ar fi încasat, între octombrie 2011 şi iulie 2014, 100.000 de euro.

Citește și:

Efectul Străzii: Șova nu mai scapă de arestare!



12