Axiopolis Cernavodă a promovat în Liga a 3-a la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Învingătoare fără drept de apel în returul cu Venus Independența

Axiopolis Cernavodă a promovat în Liga a 3-a la fotbal

Sport 26 Iunie 2016 / 14:29 3702 accesări
Axiopolis Cernavodă va evolua din toamnă în Liga a 3-a

Axiopolis Cernavodă va evolua din toamnă în Liga a 3-a

Formația Axiopolis Cernavodă și-a văzut visul cu ochii! Dunărenii au reușit să promoveze în Liga a 3-a la fotbal după ce au trecut cu scorul general de 6-4 de Venus Independența (județul Călărași), Sâmbătă, pe terenul „Trust” din Cernavodă, Axiopolis a câștigat, cu scorul de 3-0 (Husein 32, Fotescu 67-penalty, Rusu 90+2), manșa retur a barajului de promovare, după ce în tur, la Independența, a fost 4-3 pentru gazde.

„A fost greu, dar și frumos! Ne bucurăm că s-a terminat cu bine și că ne-am îndeplinit obiectivul. A fost un meci disputat și cu un public numeros cum demult nu am mai avut. Cred că au fost peste o mie de spectatori în tribune. Am dominat prima repriză și am deschis scorul destul de târziu, după aspectul jocului, dar portarul lor a prins o zi bună. Ei au început mai bine repriza a doua, dar după zece minute ne-am revenit și am controlat jocul până la final”, a spus Vasile Enache, antrenorul principal al echipei Axiopolis.

Pentru formația din Cernavodă au evoluat următorii jucători: Mirică - Rusu, Lefterică, Zaharia, C. Hristu - Cl. Enache, Metcher (60 Regep) - Dogaru (80 R. Ivan), Husein, Fotescu (80 A. Celnicu) - Moise (72 Antip).

Jucătorii de la Axiopolis vor intra acum într-o binemeritată vacanță, dar nu înainte de a juca Supercupa județului Constanța, un meci în care vor întâlni câștigătoarea fazei pe județ a Cupei României, Victoria Mihai Viteazu. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, la Cernavodă.

VICTORIA MIHAI VITEAZU A TRECUT DE CS EFORIE DUPĂ EXECUTAREA LOVITURILOR DE DEPARTAJARE

Vineri seară, la Techirghiol, s-a jucat finala fazei pe județul Constanța din cadrul Cupei României la fotbal, ediția 2016-2017. Câștig de cauză a avut Victoria Mihai Viteazu, care a dispus de CS Eforie cu 6-5, după executarea loviturilor de departajare. A fost 1-1 la capătul timpului regulamentar de joc și 5-4 la penalty-uri, singura lovitură de la 11 metri ratată fiind executată de Ionel Posteucă. Cele două goluri au fost marcate de Ionel Posteucă (Eforie a condus la pauză cu 1-0) și de Ștefan Corbu. Victoria Mihai Viteazu a obținut dreptul de a evolua în faza națională a Cupei României.

Citește și:

Axiopolis Cernavodă este favorită la promovare

Axiopolis Cernavodă păstrează șanse reale de promovare în eşalonul al treilea

Axiopolis Cernavodă abordează cu optimism manșa tur de la Independența



12