Tudor și Dan de la Fly Project, trupa care se bucură de un succes internațional extraordinar în ultimii ani, au petrecut 24 de ore într-o cameră de interogatorii. Fanii formației nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că membrii trupei au avut alături un model internațional extrem de sexy, iar totul a făcut parte din scenariul noului videoclip al grupului. Deși rolul lor în clip este cel al unor detectivi de poliție, Tudor și Dan schimbă rolurile și se lasă „arestați” de inocența și senzualitatea modelului de numai 20 de ani, foarte cunoscută în Hong Kong pentru campaniile de lenjerie intimă a căror imagine a fost.
„O fată frumoasă și sexy poate suci mințile și celui mai cerebral bărbat; și, da, ne-a făcut plăcere să fim noi cei anchetați de frumoasa Dorina, deși, inițial, situația trebuia să fie inversă”, spune Tudor.
„Like a Star" este noul single Fly Project și urmează să fie lansat la nivel internațional, împreună cu videoclipul. Piesa este produsă de Fly Records, păstrând elementele principale ale hiturilor internaționale precedente. Videoclipul este realizat de regizorul Alex Ceaușu, cu care Fly Project a făcut echipă foarte bună și zeci de milioane de vizualizări la clipurile hiturilor „Goodbye”, „Musica”, „Back In My Life” și „Toca Toca”.