Bărbatul care a fugit de sub escorta polițiștilor când era dus în arest, prins după trei ore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bărbatul care a fugit de sub escorta polițiștilor când era dus în arest, prins după trei ore

Eveniment 03 Februarie 2015 / 10:26 363 accesări

Bărbatul care a fugit de sub escorta poliţiştilor,aseară, în timp ce era transportat în arestul Poliţiei Judeţene Cluj a fost prins după aproximativ trei ore de căutări, în zona unei piețe din Cluj-Napoca. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul, în vârstă de 20 de ani, a fost prins după aproximativ trei ore de căutări, în zona Piața Abator din Cluj-Napoca, aproape de locul unde a reușit să fugă din mașina cu care era transportat în arest. Ulterior, acesta a fost dus în arestul Poliției Județene Cluj, urmând să fie audiat. Surse din Poliţie declarau că bărbatul a reuşit să fugă de sub escorta polițiștilor, luni seară, în timp ce era transportat în arestul Poliției Cluj. El a profitat de faptul că agenții care îl supravegheau au oprit mașina în zona gării din Cluj-Napoca, pentru a lăsa câteva documente. Bărbatul fusese reţinut, luni, pentru 24 de ore, fiind suspectat că a comis mai multe furturi în municipiul Dej, iar în momentul în care a evadat era adus la Cluj-Napoca. În 17 ianuarie, patru bărbaţi aflaţi în arestul Poliţiei Judeţene Cluj, trei pentru furt calificat şi unul pentru tentativă de omor, au evadat din arestul IPJ. Trei dintre evadaţi au fost prinşi după mai multe ore de căutări, în timp ce al patrulea a fost găsit abia după două săptămâni, în municipiul Alba Iulia.



Ştiri recomandate

12