Întâlnirea dintre reprezentativele masculine de tenis ale României și Belarusului, din primul tur al Grupei I a Cupei Davis, zona Europa-Africa, consemnează un rezultat de egalitate, 1-1, după prima zi a confruntării. Dacă, în primul joc de vineri, Adrian Ungur, locul 313 ATP, a câștigat surprinzător, scor 6-2, 5-7, 7-5, 6-4, duelul cu Ilya Ivashka, locul 175 ATP, a doua partidă a adus o înfrângere neașteptată pentru Marius Copil, locul 129 ATP, care a cedat fără drept de apel, scor 3-6, 3-6, 4-6, în meciul cu Egor Gerasimov, locul 341 ATP.
În aceste condiții, meciul de dublu, programat sâmbătă, de la ora 12.00, între perechile Horia Tecău / Nicolae Frunză sau Marius Copil și Max Mîrnîi / Egor Gerasimov va conta extrem de mult în economia calificării.
Duminică, de la ora 10.00, vor avea loc ultimele două dueluri la simplu: Copil - Ivashka și Ungur - Gerasimov. Partidele pot fi urmărite în transmisiune directă la Digi Sport 1 și Dolce Sport 2.
Citește și: