Blatter anunță că nu demisionează la presiunea sponsorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scandalul „Corupție la FIFA”

Blatter anunță că nu demisionează la presiunea sponsorilor

Sport 04 Octombrie 2015 / 18:26 666 accesări

Somat să demisioneze de câțiva sponsori strategici ai FIFA, precum Coca-Cola, McDonald's și Visa, președintele elvețian Joseph Blatter a anunțat că va rămâne în post până la 26 februarie 2015, data alegerilor pentru un nou șef în fruntea forului internațional de fotbal. Blatter (79 de ani), acuzat de procuratura elvețiană de gestiune frauduloasă și deturnare de fonduri, a anunțat prin intermediul avocatului său american Richard Cullen că nu va demisiona la presiunea sponsorilor. „Coca-Cola este un sponsor apreciat al FIFA, însă domnul Blatter, cu tot respectul, nu este de acord cu acest punct de vedere și consideră că părăsirea postului în acest moment nu ar fi în interesul FIFA și nici nu ar servi procesului de reformă. Din acest motiv nu va demisiona”, a declarat Cullen. Elvețianul este acuzat că ar fi semnat un contract defavorabil pentru FIFA și în favoarea Uniunii Caraibiene de Fotbal, de vânzarea drepturilor TV pentru CM 2010 și 2014 sub prețul pieței și plata sumei de 1,8 milioane euro lui Michel Platini, pentru serviciile de consilier între 1999 și 2002.

SPONSORI STRATEGICI AI FIFA AU CERUT DEMISIA IMEDIATĂ A LUI BLATTER

Pentru prima oară de la debutul crizei de la FIFA, sponsorii majori, printre care McDonald's, Coca-Cola, Visa și Budweiser, au solicitat demisia imediată a elvețianului! „Noi credem că ar fi spre binele fotbalului ca președintele FIFA, Sepp Blattter, să demisioneze imediat, astfel ca procesul de reformă să poată începe cu credibilitatea necesară”, se arată într-un comunicat al McDonald's. „Pentru binele fotbalului, compania Coca-Cola solicită președintelui FIFA, Joseph Blatter, să demisioneze, astfel ca un proces credibil și sustenabil de reformă adevărată să poată începe. Cu fiecare zi care trece, imaginea și reputația FIFA sunt tot mai afectate. FIFA are nevoie de reforme urgente și cuprinzătoare”, a menționat giganul american al băuturilor răcoritoare. Un alt sponsor important, Adidas, a solicitat și el „schimbări fundamentale” la FIFA, dar nu a cerut demisia lui Blatter. Adidas este unul dintre sponsorii strategici ai FIFA, alături de Coca-Cola, McDonald's, Gazprom, Visa și Hyundai/Kia Motors.

Taguri articol: FIFA, Blatter, corupție

Citește și:

http://www.telegrafonline.ro/platini-a-explicat-provenienta-banilor-primiti-de-la-blatter

http://www.telegrafonline.ro/blatter-si-platini-investigati-de-comisia-de-etica-a-fifa

Taguri articol


12