Bob Geldof s-a oferit să găzduiască refugiați

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bob Geldof s-a oferit să găzduiască refugiați

Monden 07 Septembrie 2015 / 00:00 567 accesări

Solistul rock și activistul umanitar irlandez Bob Geldof s-a oferit vineri să primească în găzduire patru familii de refugiați și a denunțat, în același timp, politicile care au dus la declanșarea crizei imigranților în Europa. ”Soția mea, Jeanne, și cu mine suntem gata să primim imediat trei familii în reședința noastră din Kent, sud-estul Angliei, și încă o familie în apartamentul nostru de la Londra”, a declarat artistul pentru postul de radio irlandez RTE. ”Nu pot să suport ceea ce se întâmplă în aceste zile cu acești oameni”, a adăugat el. Bob Geldof a criticat autoritățile europene, pe care le consideră responsabile pentru moartea micuțului Aylan, copilul în vârstă de 3 ani al cărui cadavru a fost adus de valuri pe o plajă din Turcia. ”Mă încearcă un sentiment profund de rușine și de trădare atunci când mă gândesc la diferența dintre ceea ce suntem și ceea ce credeam că suntem. Este eșecul politicilor care au condus la această dezonoare”, a susținut el. 

Bob Geldof, fost solist al trupei punk-rock irlandeze The Boomtown Rats, este cunoscut și pentru activismul său politic, în special pentru eforturile sale de combatere a sărăciei în Africa. În 1984, împreună cu Midge Ure, a înființat superformația de caritate Band Aid, pentru a strânge bani pentru combaterea foametei în Etiopia. Cei doi au organizat, în anul următor, superconcertul de caritate Live Aid, precum și concertele Live 8 din 2005. 

 Peste 300.000 de refugiați au traversat Marea Mediterană, de la începutul acestui an, iar peste 2.600 și-au găsit sfârșitul în valuri, conform datelor publicate de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați. 



12