Bogdan Stancu, printre golgheterii de la EURO 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / EURO 2016, Grupa A

Bogdan Stancu, printre golgheterii de la EURO 2016

Sport 17 Iunie 2016 / 14:06 461 accesări
Bogdan Stancu a înscris de două ori, dar de fiecare dată a făcut-o din lovitură de pedeapsă

Bogdan Stancu a înscris de două ori, dar de fiecare dată a făcut-o din lovitură de pedeapsă

Cu două goluri, ambele înscrise din lovituri de pedeapsă, Bogdan Stancu este golgheterul EURO 2016 în acest moment, alături de francezul Dmitri Payet şi galezul Gareth Bale, însă atacantul naţionalei României a declarat că reuşitele sale vor fi inutile dacă tricolorii nu se vor califica în optimile de finală ale competiţiei. „Este frumos să faci parte din istorie, dar statisticile nu contează în momentul în care obiectivele echipei nu sunt îndeplinite. Cunoaştem valoarea Albaniei, ştim că sunt bine pregătiţi din punct de vedere fizic. Din acest punct de vedere, trebuie să jucăm deştept împotriva lor pentru că altfel vom avea probleme să obţinem calificarea în optimi”, a explicat jucătorul în vârstă de 28 de ani. Reprezentativa pregătită de Anghel Iordănescu are nevoie de o victorie în ultima partidă din Grupa A, împotriva Albaniei, programată duminică, la Lyon, de la ora 22.00 (în direct la ProTV şi Dolcesport 1), pentru a merge în faza următoare a întrecerii.

Tricolorii se confruntă cu probleme de efectiv din cauza accidentărilor, staff-ul medical având misiunea de a recupera trei jucători foarte importanţi. “Pintilii are probleme extrem de serioase şi nu ştiu cum va decurge recuperarea sa. Raţ are şi el probleme, e greu de spus cum va fi peste trei zile. Filip, intrat în repriza a doua, a reclamat şi el probleme de sănătate, dar n-ar trebui să ne îngrijoreze. Problemele pe care le are Stancu ar putea fi mai simple, el având dureri musculare. Mai există mici contuzii la alţi jucători”, a declarat selecţionerul Anghel Iordănescu.

De partea cealaltă, albanezii, care ocupă ultimul loc în grupă, cu două înfrângeri şi fără gol marcat, nu renunţă la gândul calificării şi au anunţat prin vocea selecţionerului Giovanni de Biasi că sunt pregătiţi să câştige duelul cu România. “Putem să batem România şi să ne calificăm în optimile de finală. Chiar dacă până acum nu am reuşit să marcăm, sunt sigur că o vom face în meciul cu România şi vom obţine punctele de care avem nevoie pentru a ne califica. Cred că suntem o echipă organizată şi care joacă un fotbal bun” a declarat de Biasi.

Citeşte şi:

Tricolorii aşteaptă cu optimism duelul cu Albania

Tricolorii au smuls un punct în faţa Elveţiei

Victoria lui Sommer

Taguri articol


12