Bombardamentele ruseşti sporesc haosul în Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bombardamentele ruseşti sporesc haosul în Siria

Externe 02 Octombrie 2015 / 17:11 2271 accesări

Bombardamentele ruseşti îndepărtează şi mai mult perspectivele unei ieşiri din haos a Siriei, o ţară în care actori multipli caută, sub sloganul luptei împotriva terorismului, să-şi servească propriile interese, potrivit unor experţi. ”Am văzut conflicte incredibil de complicate în trecut, însă ţările implicate de această dată sunt mult mai puternice, iar mizele - mult mai importante”, notează Shashank Joshi, un cercetător de la Royal United Services Institute (RUSI), cu sediul la Londra, citând, între altele, conflictul din Bosnia.

Chiar dacă toţi actorii implicaţi în Siria se declară împotriva grupării Satul Islamic (SI), ei se repartizează în două tabere: susţinătorii regimului lui Bashar al-Assad, în frunte cu Rusia şi Iranul, şi criticii acestuia - occidentalii, arabii şi turcii. Primii îl susţin financiar şi militar pe preşedintele sirian încă de la începutul insurecţiei, în 2011. Iranul a trimis mii de membri ai Gardienilor Revoluţiei în Siria. Iar începând de miercuri, Moscova efectuează atacuri aeriene. ”Sub marele slogan al luptei împotriva terorismului, ruşii vizează forţele cele mai eficiente împotriva regimului sirian”, subliniază Zyad Majed, profesor la Universitatea Americană din Paris. Ei au bombardat, astfel, zone din centrul şi vestul Siriei, unde regimul a suferit importante înfrângeri în ultimele luni, precizează el. ”În pofida faptului că sunt aliaţi, Moscova şi Teheranul au interese diferite”, relevă Shashank Joshi. ”Rușii se concentrează asupra părţii de nord-vest, cu scopul de a-şi proteja baza navală de la Tartous şi zona din jurul oraşului Latakia, unde s-au instalat, pe aeroport”, explică el. ”Iranul şiit, la fel ca preşedintele al-Assad, caută mai ales să protejeze un culoar pentru Hezbollah, în regiunile apropiate de frontiera cu Libanul şi Israelul. Teheranul vrea, de asemenea, să securizeze un loc sfânt şiit de la periferia Damascului - Mausoleul lui Zaynab - şi o zonă majoritar şiită din provincia Idleb (nod-vest). Atât pentru Rusia, cât şi pentru Iran, mizele sunt enorme”, adaugă Shashank Joshi. ”Dacă Iranul pierde Siria, îşi pierde, de departe, principalul aliat în Orientul Mijlociu. Dacă Rusia pierde Siria, ar încasa o lovitură geopolitică”, subliniază el.

Pe de altă parte, opozanţii lui al-Assad s-au regrupat, în urmă cu aproximativ un an, în cadrul unei coaliţii conduse de SUA, pentru a-i bombarda pe jihadiştii Statului Islamic, dar fără să coopereze cu regimul sirian. De atunci, ei au efectuat circa 2.500 de atacuri aeriene asupra unor ţinte jihadiste în Siria. Dar şi aici motivaţiile sunt diferite. În tabăra occidentală, determinarea pare mai slabă. ”SUA sunt împotriva lui al-Assad, dar este clar că ele nu doresc să-şi asume prea multe riscuri. În plus, există şi o Turcie care joacă un rol ambiguu. Suspectată mult timp de complezenţă faţă de SI, Ankara s-a alăturat până la urmă coaliţiei, vara aceasta, dar pentru a ataca mai ales bazele din spatele liniilor frontului ale gherilei kurde - o miză naţională. Israelul, la fel, ar fi efectuat, potrivit unor surse străine, peste zece atacuri aeriene în Siria, începând din 2013, îndeosebi împotriva unor transporturi de armament destinat Hezbollahului libanez. În fine, aceşti actori străini, care susţin, fiecare, diverse grupări rebele, sunt în pericol să se jeneze unii pe alţii”, subliniază Colum Strack, de la centrul de reflecţie londonez IHS.

Pentru a evita orice incident între forţele armate, autorităţile ruse şi americanii au început, joi, discuţii, însă, potrivit acestui expert, întepătrunderea dintre grupările rebele, la sol, va antrena în mod inevitabil fricţiuni. ”Grupările rebele sunt extrem de amestecate. În contextul în care rebelii susţinuţi de americani cooperează cu alţi rebeli, este dificil să-i loveşti pe unii fără să-i atingi pe alţii”, apreciază Strack, în contextul în care americanii le-au reproşat ruşilor că au atins un grup antrenat de CIA.

PUTIN, ATACAT DE PRESA FRANCEZĂ ”Vladimir Putin a reuşit să se facă de neocolit în orice soluţie la conflictul din Siria, iar paria de ieri dictează şi ordonă echilibrele lumii”, scria presa franceză, vineri, înaintea întâlnirii liderului de la Kremlin cu François Hollande şi Angela Merkel, la Paris. ”Hotărât ca ţara sa să-şi recapete rangul de mare putere, Vladimir Putin a reuşit în mod abil să se facă de neocolit în orice soluţie la conflictul sirian”, analizează Marc Semo în ”Libération”. ”Rusia este o parte a problemei, dar ea ar putea să fie, totodată, o parte a soluţiei. Acordul în dosarul nuclear iranian din vară arată că Kremlinul poate miza pe cartea cooperării în mod constructiv”, continuă el. ”În acest conflict, nici Washingtonul şi nici Moscova nu au interesul să lase jihadismul să prospere, indiferent de eticheta pe care acesta o poartă”, apreciază Jean-Christophe Ploquin în ”La Croix”, adăugând că, ”prin anumite aspecte, intervenţia rusă seamănă, de altfel, celei a Franţei în Mali, în ianuarie 2013. Dacă n-ar fi fost Bashar al-Asad la mijloc, poate că François Hollande l-ar fi felicitat pe Vladimir Putin”. ”Într-o săptămână, paria a luat iniţiativa. Situaţia s-a răsturnat şi suntem nevoiţi să ne adaptăm la circumstanţe şi să-l ascultăm”, rezumă Denis Daumin în ”La Nouvelle République”.

Pascal Coquis, în ”Les Dernières Nouvelles d'Alsace”, completează: ”Da, Putin era de nefrecventat de la anexarea Crimeei încoace. De-acum intenţionează să se facă indispensabil. Siria îi oferă ocazia. Apetitul preşedintelui rus nu are egal, o ştim, şi nici certitudinea sa cum c-ar deţine cheile lumii în faţa occidentalilor în general şi, mai ales, a americanilor, lipsiţi de orice viziune pe termen lung. Vladimir Putin dictează şi ordonă echilibrele lumii. În opinia sa, doar poporul sirian are legitimitatea să-i vâneze pe invadatorii cu drapel negru. Pentru a reuşi acest lucru, armata siriană, forţele kurde, opoziţia democratică trebuie să poată conta pe o susţinere a unei largi coaliţii internaţionale, în baza unei rezoluţii ONU. Bătălia se va purta şi la nivel de opinie, iar pe acest teren, fostul KGB-ist Vladimir Putin are un avantaj sigur”.

MERKEL ÎL SUSȚINE PE PUTIN? Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat joi că războiul civil din Siria ar putea fi încheiat doar cu ajutorul Rusiei, care a lansat, în această săptămână,lovituri aeriene în țara sfâșiată de război, relatează Reuters. Vorbind despre criza refugiaților, Merkel a spus că este necesară abordarea problemelor care îi fac pe oameni să-și părăsească țările.”Acest lucru este valabil în special pentru Siria, unde știm cu toții, de ani de zile, că nu poate exista decât o soluție cu Rusia, și nu fără Rusia”, a declarat Merkel într-un discurs în estul Germaniei pentru a marca viitoarea aniversare a 25 de ani de la reunificarea țării. SUA au adoptat o poziție diferită, cu Casa Albă afirmând că acțiunilemilitare ale Rusiei în Siria riscă să prelungească conflictul în această țară, amintește Reuters. Joi, avioane rusești, în a doua zi de lovituri aeriene, au bombardat o tabără condusă de rebeli instruiți de CIA, a declarat comandantul grupului.

BOALĂ LUNGĂ... Campania de lovituri aeriene ruse în Siria va dura trei-patru luni și se va intensifica, a declarat, vineri, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Dumă, Camera Inferioară a Parlamentului federal rus, Aleksei Pușkov. Întrebat dacă loviturile aeriene ruse se vor intensifica, deputatul rus a răspuns afirmativ. În declarația sa, Aleksei Pușkov a adăugat că raidurile coaliției internaționale conduse de SUA nu au fost suficient de eficace și că trebuie să se treacă la o altă etapă în lupta împotriva Statului Islamic în Siria. Pușkov a estimat că numai 20% din operațiunile coaliției internaționale au avut rezultate și că, în 80% din cazuri, aliații nici măcar nu au bombardat. Oficialul rus a respins acuzațiile occidentale potrivit cărora avioanele ruse au ca țintă și alte obiective în afară de cele ale Statului Islamic. ”Trebuie rezolvată problema cu Statul Islamic, trebuie eliminată această grupare sau neutralizată și după aceea vom vedea care va fi soarta Siriei”, a insistat Pușkov. În opinia sa, o conferință internațională, cu participarea președintelui Bashar el-Assad și a Iranului, ar fi o idee rezonabilă.

Citește și:

Avioane militare ruse au bombardat, în premieră, poziții teroriste din Siria

Consiliul Federaţiei aprobă cererea lui Vladimir Putin de a folosi forţele armate în străinătate

Obama și Putin au convenit ca forțele lor armate să poarte discuții pentru a evita conflicte în Siria

Rusia nu plănuieşte "în acest moment" să trimită trupe în Siria

Franţa - primele atacuri împotriva Statului Islamic

Taguri articol


12