Bombardiere strategice ruseşti, amplasate în Crimeea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În replică la baza Deveselu

Bombardiere strategice ruseşti, amplasate în Crimeea

23 Iulie 2015 / 00:00 1234 accesări

O escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune urmează să fie desfășurată în curând în Crimeea, pentru a consolida unitatea de aviație de atac din peninsula anexată în martie 2014 la Federația Rusă, a declarat ieri, pentru agenția de presă Interfax, o sursă din cadrul Ministerului rus al Apărării. ”În acest stadiu, s-a considerat suficientă amplasarea unei escadrile de Tu-22M3 pe aerodromul din Crimeea. Capacitățile sale de luptă vor permite consolidarea semnificativă a acoperirii aeriene în apele Mării Negre și în regiunea riverană”, a afirmat responsabilul rus, sub rezerva anonimatului. ”Aceasta este una din măsurile luate ca reacție la instalarea pe teritoriul României a unei baze americane antirachetă”, a declarat interlocutorul Interfax, menționând totodată că raza de acțiune a bombardierelor Tu-22M3 și a rachetelor sale se extinde mult dincolo de Marea Neagră. ”Nu este exclus ca, pe viitor, grupul de bombardiere Tu-22M3 din Crimeea să fie extins la un regiment”, a mai adăugat el.

Ministerul Apărării din Rusia a declarat marți că baza de rachete interceptoare de la Deveselu, parte a sistemului global antirachetă al SUA, va deveni ținta principală pentru mijloacele de atac rusești, în cazul unei agresiuni a SUA împotriva Rusiei, relatează Interfax. O altă sursă din cadrul aceluiași minister a anunțat anterior că la baza aeriană din Gvardeisk (Crimeea) va fi desfășurat, în 2016, un regiment aerian dotat cu bombardiere strategice Tu-22M3. Bombardierele strategice de tipul Tu-22M3 sunt destinate pentru a ataca ținte terestre, maritime, în mișcare și obiective fixe, cu rachete ghidate supersonice și cu bombe cu focoase convenționale sau nucleare.

În anii '70 ai secolului trecut, Flota Mării Negre (a fostei URSS) avea în componența sa Divizia 2 de Gardă, din care făceau parte trei regimente de rachete cu baza pe aerodromurile Veseloie, Gvardeiskoie și Okiabriskoie din Crimeea. Către sfârșitul anului 1994, mai rămăsese Regimentul aerian 943 din Veseloie. Doi ani mai târziu, regimentul a fost de asemenea desființat. După împărțirea Flotei Mării Negre, Rusiei i-au revenit 19 bombardiere Tu-22M, iar Ucrainei - 20 de astfel de aparate de zbor.



12