Confederația Braziliană de Fotbal (CBF) a anunțat demiterea din funcție a selecționerului Carlos Dunga, din cauza prestației slabe de la Copa America, unde reprezentativa auriverde a fost eliminată încă din faza grupelor. Lipsită de vedeta Neymar, „Seleção” a obținut o singură victorie la turneul din Statele Unite, 7-1 cu Haiti, remizând cu Ecuador, 0-0, și pierzând cu 1-0 în fața selecționatei din Peru, după un gol controversat, marcat de Ruidiaz cu mâna, însă validat de arbitri. A fost prima dată din 1987 când Brazilia nu a trecut de grupe la Copa America.
Pentru Dunga, acesta a fost al doilea mandat ca selecționer al Braziliei, națională pe care o pregătise prima dată în 2006 și 2010, perioadă în care a câștigat Copa America 2007 și Cupa Confederațiilor 2009. Însă obiectivul principal era de a câștiga Campionatul Mondial din Africa de Sud, iar la turneul final din 2010 Brazilia a fost eliminată în sferturi de finală, de Olanda. În 2014, după dezamăgirea de la CM găzduit de Brazilia, cu acel umilitor 1-7 din semifinala de Germania și eșecul cu 0-3 din finala mică împotriva Olandei, Dunga a revenit la conducerea echipei naționale, înlocuindu-l pe Luiz Felipe Scolari. Al doilea mandat al lui Dunga a început cu 11 victorii consecutive! Apoi, Brazilia a fost eliminată în sferturile Copa America 2015, fiind învinsă de Paraguay la lovituri de departajare, iar acum a părăsit ediția centenară a Copei America după doar trei meciuri. De asemenea, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018, după șase etape, Brazilia este doar pe locul 6, poziție care nu asigură calificarea la turneul final.
La finalul reuniunii de marți, CBF a dat publicității un comunicat în care a anunțat „dizolvarea comisiei tehnice a selecționatei braziliene” și demiterea „selecționerului Dunga și a întregii sale echipe”. Gilmar Rinaldi, director tehnic al echipei naționale, a fost de asemenea demis. Conform presei braziliene, Carlos Caetano Bledron Verri, alias „Dunga”, în vârstă de 52 ani, urmează să fie înlocuit cu Tite, actualul antrenor al echipei Corinthians Sao Paulo.
Nu ar fi exclusă însă numirea unui... argentinian în locul lui Dunga! Este vorba despre Jorge Sampaoli, antrenor care anul trecut a câștigat Copa America la cârma naționalei din Chile. Tehnicianul negociază în această perioadă cu FC Sevilla, de unde a plecat Unay Emery, însă perspectiva de a antrena Brazilia ar putea cântări decisiv. Antrenorul anului 2015 în America de Sud, Sampaoli este în acest moment unul dintre cei mai bine cotați tehnicieni din lume și a fost în contact în trecutul recent cu mai multe formații puternice din Europa, atât din Anglia, cât și din Spania. Obiectivul său la cârma Braziliei va fi unul singur: cucerirea titlului mondial în 2018, la turneul final din Rusia. Următorul meci al Braziliei este programat în luna septembrie, în Ecuador, în preliminariile CM 2018.