„Cameristele” au primit aplauze la scenă deschisă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Cameristele” au primit aplauze la scenă deschisă

Monden 09 Iulie 2015 / 00:00 1631 accesări

Recunosc, m-am îndreptat cu o uşoară strângere de inimă spre Aula Magna a Universităţii “Ovidius”, marţi seară, onorând astfel invitaţia pe care o primisem la spectacolul „2 Cameriste”, o adaptare după Jean Genet, în regia şi coregrafia Getei Răvdan Huncanu. Sunt foarte tineri, îmi spuneam, şi regizoarea, şi actorii, iar Genet, care „s-a lepădat de tânăr de lumea care s-a lepădat de el”, nu este un dramaturg tocmai accesibil, căci postamentul absurdului pe care îşi construieşte structurile este adesea invalidat chiar de el însuşi, în propria-i scriitură.

După aproximativ 40 de minute, am părăsit o sală aburindă, cu un zâmbet pe buze. Într-o structură spectaculară simplificată, în care dinamica gesturilor şi mişcărilor a înlocuit, cu graţie, şi cuvintele, Geta Răvdan Huncanu a recreat un spaţiu igienizat de sentimente benefice, un spaţiu al complotului intim şi intimizat, în care conspiratoarele fac, rând pe rând, un vizibil schimb de mască şi postură cu stăpâna pe care vor să o ucidă. Relaţia cameristelor, Claire (Dana Cojan) şi Solange (Mirabela Moroşanu), este păstrată, de la început şi până la sfârşit, într-un echilibru perfect, în care cele două se completează, dezintegrează, construiesc şi distrug într-un melanj dinamic al semnificaţiilor, extrem de expresiv. Un duet asemănător, al „Domnului” (Cosmin Adrian) şi al „Doamnei” (Geta Răvdan Huncanu), capătă însă alte dimensiuni în viziunea regizoarei. Lipsa celui de-al doilea element („Domnul”) nu face decât să evidenţieze vulnerabilitatea primului („Doamna”), într-o structură coregrafică complexă şi graţioasă, care împinge relaţia celor doi pe verticală şi orizontală, redând, estetic, profuzimea sentimentelor şi atracţiei fizice. De remarcat prestaţia lui Cosmin Adrian, student al Facultăţii de Arte. Între cele două duete apare Inspectorul (Sorin Frăţilă), singurul personaj nedinamizat, postură din care contribuie la sugerarea spaţiului singular forţat în care se va claustra „Doamna”.

Cu siguranţă, un spectacol de revăzut şi, cu siguranţă, o producţie care se poate juca pe scene mari, precum cele ale Teatrelor Naţionale.



12