Vineri seară s-au decernat cele mai valoroase distincţii din lumea cinematografiei franceze, marele câştigător fiind filmul „Amour”, regizat de Michael Haneke. Filmul, nominalizat la cinci categorii la Oscar duminică, a câştigat toate premiile cele mai prestigioase ale serii, primind succesiv premiile Cesar pentru Cel mai bun realizator, Cea mai buna actriţă pentru Emmanuelle Riva şi Cel mai bun actor pentru Jean-Louis Trintignant. Emmanuelle Riva, în vârstă de 85 de ani, a fost aplaudată la scenă deschisă, în timp ce Jean-Louis Trintignant, de 81 de ani, a mulţumit audienţei, contactat telefonic în timpul ceremoniei de fiul său. „Sunt foarte fericit, vă mulţumesc, vă mulţumesc foarte mult”, a declarat actorul, contactat la telefon la Bruxelles.
Kevin Costner a primit premiul Cesar de onoare, exprimându-şi recunoştinţa faţă de publicul francez pentru că l-a acceptat aşa cum este. Vizibil emoţionat, protagonistul din „Dancing With the Wolves / Dansând cu lupii”\' şi „The Untouchables / Incoruptibilii” şi-a primit distincţia de onoare din mâinile lui Michel Hazanavicius, regizorul filmului „L`Artiste / Artistul”. „Vă mulţumesc pentru că mă acceptaţi aşa cum sunt. Fără îndoială, sunt american. Fără îndoială, fac filme gen cowboy”, a spus acesta într-o franceză stângace. „Ţările noastre două au împrumutat atât de mult una de la cealaltă\' în cea de-a şaptea artă”, a adăugat el, vorbind de această dată în engleză şi afirmându-şi totodată bucuria de a fi turnat un film în Franţa. „Viaţa mi-am trăit-o în lumea cinematografiei, iar cinematografia mi-a dezvăluit lumea”, a continuat Kevin Costner, declarându-şi dragostea pentru bărbaţii şi femeile din breaslă care lucrează ore lungi fără să se plângă, inclusiv şoferi şi bucătari. „Filmele ne spun adevăruri ascunse, ne spun că eroii nu câştigă întotdeauna”, a conchis acesta, în faţa soţiei sale, aşezată în primul rând al sălii în care s-a desfăşurat ceremonia de premiere.
Lista completă a câştigătorilor:
Cel mai bun film: „Amour” de Michael Haneke;
Cel mai bun regizor: Michael Haneke pentru filmul „Amour”;
Cea mai bună actriţă în rol principal: Emmanuelle Riva pentru rolul din „Amour”;
Cel mai bun actor în rol principal: Jean-Louis Trintignant pentru rolul din „Amour”;
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Valerie Benguigui pentru rolul din „Le prenom”;
Cel mai bun actor în rol secundar: Guillaume de Tonquedec pentru rolul din „Le prenom”;
Cea mai bună tânără speranţă feminină: Izia Higelin pentru rolul din „Mauvaise Fille”;
Cea mai bună tânără speranţă masculină: Matthias Schoenaerts pentru rolul din „De rouille et d\'os”;
Cel mai bun film străin: „Argo”, regizat de Ben Affleck;
Cel mai bun film de debut: „Louise Wimmer” regizat de Cyril Mennegun;
Cel mai bun film documentar: „Les invisibles” de Sébastien Lifshitz şi Bruno Nahon;
Cel mai bun film de animaţie: „Ernest et Celestine” de Benjamin Renner, Vincent Patar şi Stephane Aubier;
Cea mai bună coloană sonoră: Alexandre Desplat pentru „De rouille et d\'os”;
Cel mai bun scurt metraj: „Le cri du homard” de Nicolas Guiot şi Fabrice Preel-Cleach;
Cele mai bune decoruri: Katia Wyszkop pentru „Les adieux a la reine”;
Cele mai bune costume: Christian Gasc pentru „Les adieux a la reine”;
Cel mai bun scenariu original: Michael Haneke pentru „Amour”;
Cea mai bună imagine: Romain Winding pentru „Les adieux a la reine”;
Cel mai bun montaj: Juliette Welfling pentru „De rouille et d\'os”;
Cel mai bun sunet: Antoine Deflandre, Germain Boulay şi Eric Tisserand pentru filmul „Cloclo”