Charismaticul luptător de kick-box Cătălin Moroşanu, în vârstă de 32 de ani, va evolua în gala Superkombat care va avea loc la Madrid, pe 6 mai. Adversarul lui Moroşanu urmează să fie stabilit în urma galei Superkombat programate pentru săptămâna viitoare la Romexpo, a anunțat promotorul Eduard Irimia. Meciul vine la scurt timp după ce ieșeanul a obținut o victorie remarcabilă la Chicago, atunci când l-a făcut knock-out pe americanul Maurice Green. Și la Madrid Moroșanu ar putea să înfrunte tot un american, pe Tony Johnson, dacă acesta va reuși să îl învingă pe polonezul Lukasz Krupadziorow.
„Vă promit că aveți ocazia să vedeți poate cea mai mare gală în care am luptat până acum, Superkombat World Grand Prix Spania. Dacă în Italia, la ultima gală, am avut 4.000 de români, acum știu că românii din Spania vor fi alături de noi în drumul spre victorie”, a scris Moroșanu pe pagina sa de Facebook despre evenimentul de la Madrid, organizat de Eduard Irimia Promotion, Five's International și Teiamedia, în parteneriat cu Radio Românul și ziarul „El Rumano“.
„Cu siguranță va fi o gală memorabilă. Am pregătit deja mai multe surprize pentru acest eveniment. Pe lângă Moroșanu, vom mai avea alți cinci luptători români. Biletele vor fi puse la vânzare nu doar online, ci și prin intermediul tuturor magazinelor românești din comunitatea Madrid. Totodată, așa cum deja știți, avem un parteneriat cu Five's, astfel că producția de televiziune va fi una de nivel mondial, evenimentul urmând să fie transmis și în SUA prin intermediul CBS Sports Network”, a declarat Eduard Irimia.
Până să lupte la Madrid, Moroșanu va fi în tribune la gala Superkombat de vinerea viitoare, de la Pavilionul Central Romexpo din Capitală, atunci când va vedea confruntarea directă dintre Johnson, care a luptat în Bellator și ONE FC, învingându-i de-a lungul timpului pe Tim Sylvia și Alexander Volkov, și Krupadziorow, care l-a bătut în penultimul său meci pe Daniel Sam, marele rival al lui Moroșanu din 2016. „Nu mă interesează cine va câștiga. Am citit că amândoi vor să lupte cu mine, sunt pregătit să îl înfrunt pe oricare dintre ei. Sunt nerăbdător să urc din nou în ring și emoțiile vin doar de la faptul că voi lupta din nou în fața românilor mei”, a afirmat „Moartea din Carpați”. Din gala de la București nu vor lipsi constănțeanul Eduard Chelariu, Sebastian Cozmîncă (cea mai spectaculoasă ascensiune a anului 2016), Bogdan „Ciobanul” Năstase, Adelin Mihăilă, Valentin „Pistolarul” Bordianu, Robert Constantin, Dumitru Țopai, Cristian Ristea sau Daniel Stefanovski. Aceasta va fi prima gală Superkombat transmisă de celebrul post american CBS Sports Network și programează 11 meciuri, dintre care 4 eliminatorii la categoria grea pentru marea finală a anului. Gala programată pe 7 aprilie va începe la ora 20.00.
Citește și:
Prima gală Superkombat transmisă în Statele Unite ale Americii
Eduard Chelariu, singurul luptător constănțean învingător în gala Superkombat de duminică
Patru constănțeni luptă duminică seară în prima gală Superkombat din 2017
Constănțeanul Robert Orbocea debutează în promoția Superkombat
Cristi Spetcu și Amansio Paraschiv sunt noii campioni mondiali Superkombat
Trei constănțeni vor lupta în ultima gală Superkombat din 2016
Alex Filip, învingător în gala Superkombat de la Iași
Cinci luptători constănțeni, pe afișul galei Superkombat de la Iași
Retragere en-fanfare pentru Ionuț Iftimoaie
Ionuţ Iftimoaie se retrage într-un meci pentru titlul mondial
Constănțeanul Eduard Chelariu a reușit un KO senzațional în gala Superkombat Mamaia