Gimnasta constănțeană Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică la Atena 2004 și dublă medaliată la JO 2012, se va duela pentru prezența la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro cu Larisa Iordache, după ce România a ratat calificarea cu echipa și a primit dreptul de a înscrie o singură sportivă în probele individuale.
„Este o concurență normală. Eu cu Larisa oricum ne încurajam una pe alta, iar cine o să fie cea mai bună o să plece mai departe. Ne-am fi dorit amândouă să fim acolo și ne-am fi dorit foarte mult să ne putem încuraja și susține personal la Rio, însă, dacă așa este legea, nu avem ce să facem. Nu va fi o dezamăgire dacă nu voi merge la Rio, dar probabil mă va durea, pentru că am luptat și am încercat să trec peste problemele de sănătate și să ajut echipa. Însă, dacă ea va fi mai bună, s-o ajute Dumnezeu să fie sănătoasă, să rămână sănătoasă și să poată aduce o medalie României”, a declarat sportiva legitimată la CS Farul, care a revenit anul trecut în activitate.
„Este o luptă de echipă, pentru că ne încurajăm reciproc, suntem alături una de cealaltă. Este un moment productiv în sală când o vezi pe cealaltă că face mai bine și vrei și tu să faci și mai bine, chiar dacă este colega ta”, a adăugat Iordache.
Gimnasta în vârstă de 28 de ani va participa la Campionatele Europene de la Berna, programate în perioada 1-5 iunie, și are ca obiectiv un podium cu echipa. „Este foarte mult de lucru, iar eu, din a doua zi în care am reintrat în sală, am început să adaug deja elemente pe fiecare aparat. Trebuie să merg la Europene și, așa cum mi-am asumat riscul unui eșec, cum s-a întâmplat la Rio, așa o să-mi asum pe mai departe. Am spus că merg până la capăt, voi merge până la capăt. Vreau să venim pe podium cu echipa. Personal îmi doresc să fiu sănătoasă și cu siguranță vor veni medalii și rezultate”, a explicat Ponor.
Citește și: