Cel puțin cinci persoane au murit într-un seism în Chile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cel puțin cinci persoane au murit într-un seism în Chile

Externe 18 Septembrie 2015 / 00:00 412 accesări

Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte zece rănite după un puternic cutremur înregistrat miercuri seară în Chile, au anunțat, ieri, autoritățile chiliene, citate de AFP. Seismul, a cărui magnitudine a fost reevaluată la 8,3 de Institutul american de Geologie (USGS), a lovit centrul și nordul țării din America de Sud, provocând panică în rândul populației. Autoritățile au declanșat o alertă de tsunami pe coastele țării, după ce valuri cu o înălțime de patru metri au lovit aceste zone. Seismul s-a produs seara devreme, afectând capitala Santiago, cu peste cinci milioane de locuitori, fiind urmat de numeroase replici. El a fost resimțit până la Buenos Aires, în Argentina, la o distanță de 1.400 km.

Cutremurul de pământ a fost înregistrat la ora 19.54, la 36 km vest de orașul Canela Baja, în regiunea Coquimbo (500 km nord de Santiago), și la o adâncime de 11 km, conform Centrului Seismologic național al Universității Chile, care a evaluat magnitudinea seismului la 7,2, în timp ce Institutul american de Geologie (USGS) a făcut o evaluare inițială de 7,9.



Ştiri recomandate

12