O treime dintre români economisesc regulat pentru viitorul familiei, peste jumătate dintre ei direcţionând banii către fonduri private de pensii, în vreme ce 10% îşi ţin banii la bancă, arată un studiu GfK. „Românii și-au schimbat obiceiurile financiare în ultimii ani, devenind tot mai atenți cu cheltuielile zilnice și mai interesați să-și optimizeze finanțele personale, pentru a economisi și investi. Mai mult, observăm că educația financiară a devenit o prioritate“, spune directorul general al IFN-ului Provident Financial România, Viktor Boczan, care precizează că 55% dintre clienții instituțiilor financiare nebancare din România sunt chibzuiți cu cheltuielile zilnice (la ce dobânzi practică IFN-urile, nici n-ar avea cum să fie nechibzuiți, căci s-ar trezi aruncați afară din casă la fel de repde cum li s-a acordat creditul prin SMS, nu-i așa? - n.r.). Revenind la studiu, la nivel comunitar, patru din zece respondenți sunt interesați să acumuleze cunoștințe financiare pentru a-și optimiza veniturile și cheltuielile lunare. Totodată, 6% dintre cei care pun bani deoparte cu regularitate au investiţii pe termen lung.
Citește și:
Record de restanțieri la bănci
Contractele de credit nu mai sunt considerate titluri executorii