Colțul Troll-ului - Vine apocalipsa economică... din nou!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Vine apocalipsa economică... din nou!

Eveniment 28 Februarie 2015 / 00:00 887 accesări

Țineți-vă bine de scaun și strângeți bine la piept pușculița. Cică la anul vine apocalipsa financiară. Din nou. Culmea, n-o spune profetul ultimei crize, Roubini, ci Paul B. Farrell, unul dintre editorialiștii de succes ai Americii. El spune că datele bursiere din prezent sunt identice cu cele înregistrate înainte de Marea Depresiune Economică din anii '30, de criza de la începutul mileniului și de recesiunea din 2009. „E timpul să ne pregătim cu toții pentru o prăbușire cu 50% a piețelor în 2016“, anunță Farrell, într-un editorial publicat în „Market Watch“. El avertizează că dovezile apropierii dezastrului sunt bine ascunse în spatele unui munte de vești bune - creșterea indicelui Nasdaq și noile vedete ale bursei americane, Uber, SpaceX și Snapchat. La fel de atrăgătoare par și știrile despre lansările publice ale unor giganți asiatici din IT, precum Alibaba. Teoria sa se bazează și pe ideile avansate de teoreticieni, care consideră că SUA au ascuns sau, mai degrabă, au evitat declanșarea unei crize în 2012 - 2013, prin mai multe injecții masive de lichiditate în piață. Un alt pesimist american, Jeremy Grantham, anticipează o dezumflare a pieței cu până la 50% în perioada următoare - „În preajma alegerilor prezidențiale sau foarte curând după, baloanele de săpun ale economiei vor pocni. Pe Wall Street, asta s-ar traduce printr-o prăbușire a indicelui Dow Jones Industrial Average de la 18.000, în prezent, la circa 9.000. Altfel spus, vom fi aruncați în plină criză!“.



Ştiri recomandate

12