„Crăiasa zăpezii”: feerie de iarnă într-o vară caniculară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Final de stagiune coregrafică

„Crăiasa zăpezii”: feerie de iarnă într-o vară caniculară

Cultură 25 Iunie 2016 / 23:43 2871 accesări

A fost o seară de basm pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. La finalul unei zile caniculare de iunie, Crăiasa zăpezii, Gretchen și Karl, s-au întrupat din povestea lui Hans Christian Andersen, aducând magia pe scena de la malul Mării Negre. În rolul titular a evoluat Mayu Takahashi, iar prim-soliștii Irina Ganea-Mihaiu și Adrian Mihaiu i-au întruchipat pe cei doi buni prieteni. Aceștia trei și celelalte personaje de poveste au transpus publicul, sâmbătă, într-o feerică iarnă, pe muzica lui Jean Sibelius și Edvard Grieg.

ȘAPTE POVESTIRI FERMECĂTOARE

Timp de aproape două ore, tomitanii au călătorit printre șapte povestiri în centrul cărora s-a aflat constant micuța Gretchen și dragostea ei pentru Karl, prietenul fermecat de un vrăjitor răutăcios și răpit de Crăiasa Zăpezii. Pentru el, micuța sa prietenă a ales să meargă până la capătul pământului, înfruntând tot felul de pericole. Plin de prospețime, alert, colorat, cu decoruri și costume fastuoase - creație a rusoaicei Natalia Kornilova - baletul „Crăiasa zăpezii” este rodul unei intense munci de echipă. Irina Ganea-Mihaiu și Adrian Mihaiu, care, la finalul actului al II-lea, au susținut cu măiestrie una dintre cele mai dificile și frumoase partituri coregrafice din întreg spectacolul, Mayu Takahashi, o delicată și... glacială, în același timp, Crăiasă a Zăpezii, cu apariții sclipitoare, Ayaka Kishi și Jin Mizutani, formând un cuplu formidabil pe scenă, Cioara - Cioroiu, au călăuzit publicul în atmosfera unor povestiri de iarnă, îngemănate într-una singură, de neuitat.

ROPOTE DE APLAUZE ȘI OVAȚII

Li s-au alăturat într-un periplu coregrafic de neuitat: „trandafirii” Yuria Soeta, Nozomi Miura, Bogdan Bîrsănescu și Jem Trim, Vrăjitorul - Francesco de Benedictis, Prințesa - Amalia Mîndruțiu, Prințul - Ryan Brown, Renul - Bogdan Bîrsănescu, Bunica - Andrada Dedu, Vrăjitoarea cea bună - Cecilia Ursul, Baba - Cezar Buculei. Porumbeii au fost redați de Mizuki Kubota și Daia Kashiwaba, iar fetița vrăjitoarei a fost Nozomi Miura. Acestora li s-au alăturat: Dorina Drăgoeaș - Lapona și Codruța Bălan - Finlandeza, Ștefan Răuț și Marian Bîrsănescu - vulpi polare, Cosmin Adrian, Kyoji Shimomura, Steward Douglas, Keito Shimomura, Daia Kashiwaba și Max Gardner - învățăceii vrăjitorului, Mizuki Kubota, Codruța Bălan, Dorina Drăgoeaş - pești. Copiii, soldații de lemn, fulgii de nea, sălciile, tâlharii, doamnele și domnii de la curte au contribuit și ei, din plin, la succesul acestui spectacol de echipă atractiv și reconfortant după o zi caniculară de vară.

Dedicat celor mici și celor mari, deopotrivă, spectacolul, prezentat în premieră pe scena tomitană, a fost răsplătit, minute în șir, cu ropote de aplauze și ovații de către cei prezenți în sală.

Prin premiera baletului „Crăiasa zăpezii”, în regia și coregrafia lui Horațiu Cherecheș, Teatrul „Oleg Danovski” a încheiat și stagiunea coregrafică.

Citește și:

„Crăiasa zăpezii” vă invită la... dans

„Crăiasa zăpezii” vine la Constanța

Eterna poveste de iubire din Verona, de la Constanța în Ungaria



12