CS Năvodari debutează duminică în Cupa României la rugby

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CS Năvodari debutează duminică în Cupa României la rugby

Sport 18 Martie 2016 / 16:34 471 accesări
CS Năvodari și-a propus calificarea în sferturile Cupei României

CS Năvodari și-a propus calificarea în sferturile Cupei României

Schimbarea sistemului de desfășurare al campionatelor naționale de rugby, de la an calendaristic la toamnă - primăvară, a determinat Federația Română de Rugby să modifice și formatul ediției 2016 a Cupei României, programată în perioada 19 martie - 28 mai 2016. Cele șapte echipe care vor forma viitoarea ediție a SuperLigii (Timișoara Saracens, CSM Știința Baia Mare, Steaua București, CSM Olimpia București, Dinamo București, Universitatea Cluj și Politehnica Iași) au fost incluse în prima grupă valorică și vor juca fiecare cu fiecare, într-o singură manșă. Toate șapte vor evolua și în sferturile de finală, a opta participantă fiind prima clasată din a doua grupă valorică. Aici evoluează cele opt echipe din viitoarea ediție a Diviziei Naționale de seniori, împărțite în două serii: Seria Moldova (CS Năvodari, RCM Galați, RC Bîrlad, CSM Bucovina Suceava) și Seria Transilvania (Știința Petroșani, RC Buzău, CSU AV Arad și CS Mănăștur Cluj). În serii se joacă meciuri tur-retur, în perioada 19 martie - 23 aprilie. Barajul din 29 aprilie, dintre câștigătoarele celor două serii, va desemna a opta echipă calificată în sferturi.

CS Năvodari va debuta în Cupa României duminică, de la ora 10.00, pe stadionul „Flacăra” din Năvodari, împotriva formației din Suceava. Dobrogenii s-au clasat pe locul 2 în ediția 2015 a DNS, iar pentru ediția viitoare și-au propus să câștige competiția. „Obiectivul nostru pentru Cupa României este calificarea în sferturi, mai ales că această echipă va primi și trofeul pentru câștigarea celei de-a doua grupe valorice”, a declarat Cristian Husea, cel care alături de Cornel Suciu și Virgil Năstase pregătește echipa din Năvodari.

Iată formația de start a năvodărenilor: Eduard Barbu, Cosmin Strat, Mihai Apetroaie - George Burlacu, Marian Croitoru - Cristian Ogea, Marian Pîrvu, Onal Agiacai - Mihai Zainea (căpitanul echipei), Alexandru Trandafir - Marian Prodan, Ionuț Puișoru, Dumitru Papaiane, Alexandru Miron - Gheorghe Grigoraș. Rezerve: Cosmin Comănici, Iulian Zapan, Stere Sponte, Andrei Ciubotariu, Teodor Croitoriu, Cătălin Brașovianu, Cristian Arefi, Rodion Călin. Mai fac parte din lot Andrei Raicea, Daniel Bejan, Marian Niță (toți trei sunt accidentați), Ionuț Prodan, Augustin Iorga, Sebastian Agapie, Gabriel Slusar, Alexandru Porumb și Vasile Perju (ultimul mai are o etapă de suspendare din sezonul trecut).

Citește și:

Sâmbătă începe Cupa României la rugby

CS Năvodari a făcut ultima repetiție înaintea debutului în Cupa României la rugby

Taguri articol


12