În dimineți și seri senine de vară, răcorite de briza mării, o regină privea Marea Neagră. Probabil că pe „mișcătoarele ei cărări”, așa cum spunea Eminescu, contemporanul ei, gândul său regal răzlețea spre casă, spre locurile natale, pe malul bătrânului Rin, în castelul de la Neuwied, chiar dacă demult, de când avea 26 de ani, România devenise a doua ei casă și, tot atunci, principele Carol îi devenise soț. Era Elisabeta (29 decembrie 1843 - 18 februarie 1916), prima regină a României, regina-poetă Carmen Sylva, protectoarea artelor, fascinată de portul popular românesc, pe care îl purta cu mândrie. Iar locul de unde ea privea marea se numea oficial „Cuibul Reginei”.

Oficial i se spunea Pavilionul Regal. „Cuibul” a fost construit în anii 1909-1910, după planurile ing. Anghel Saligny. Era o construcție din lemn, care amintea de forma unui vapor, amplasată pe un picior de piatră și beton și susținută de console metalice. Pe o latură era înconjurată de valuri.

„ALBĂ CA O NĂLUCĂ LUNECA DE COLO-COLO” Regina-artistă Maria o evocă pe predecesoarea sa, în „Povestea vieții mele”, în cuvinte pitorești. „O văd în picioare, pe terasa îngrădită cu fier a căsuței clădite pentru ea, pe un dig care se întinde în mare la intrarea în Portul Constanța. O căsuță ciudată, zidită de inginerii portului, cu odăi ce semănau cu cabinele vapoarelor... Carmen Sylva iubise totdeauna marea cu o iubire romantică și era una din puținele ființe cărora le e cu adevărat drag vântul”.

În aceeași notă, regina Maria continuă: „Aunty (n.r. Regina Elisabeta)... era întotdeauna gata la timp ca să vadă vapoarele sosind sau depărtându-se, fie ziua, fie noaptea. Albă ca o nălucă, luneca de colo-colo pe cerdacul casei încercuite de valuri, arătare scumpă celor care o priveau de pe treptele de jos. Și aici flutura mereu șervetul, dar se servea și de un megafon care trimitea răspunsuri vapoarelor ce se depărtau, binecuvântându-le calea cu belșugul de cuvinte ce-i veneau atât de ușor pe buze”.

MĂREȚIE ȘI DECĂDERE SUB URGIA TIMPURILOR Rămas fără regina sa, care a pășit în lumea umbrelor pe 18 februarie 1916, peste „Cuib” urma să se abată urgia, în toamna anului 1916, când orașul și Portul Constanța au fost ocupate de trupele germano-bulgare. Atunci, ușile au fost distruse, geamurile sparte, mobilierul a fost degradat. Pavilionul a fost refăcut după Primul Război Mondial, în anul 1923, dar pe 19 ianuarie 1927 a cunoscut o nouă lovitură: un incendiu cauzat de un scurtcircuit. Lucrările de reparație și amenajare, desfășurate în perioada 1927-1928, au transformat vechiul pavilion în clădirea care, în parte, se mai păstrează. Au urmat și alte clipe negre pentru „Cuibul Reginei”. În anul 1948, pavilionul funcționa ca spațiu de depozitare, iar mobilierul realizat după schițele lui Victor Stephănescu a fost folosit pentru dotarea personalului portuar. În 1963, s-a aflat pe lista primelor clădiri vizate pentru demolare, odată cu începerea lucrărilor de extindere a portului. Atunci și în 1966 s-a demolat o bună parte din clădire, care a fost transformată în spațiu de depozitare al șantierului.

Ultima intervenție care a mutilat construcția a avut loc între anii 1983-1985.

MUZEUL PORTULUI, LA PAVILIONUL REGAL După anii '90, ceea ce a mai rămas din pavilionul unde suverana avusese „clipe de intensă mulţumire” a fost consolidat. De la 16 octombrie 1996, la împlinirea a 100 de ani de la începerea oficială a lucrărilor de construcție și modernizare a portului, în ceea ce a mai rămas din „Cuibul Reginei” funcționează Muzeului Portului Constanța. Doar fotografiile de epocă mai amintesc că pe aici a trecut familia regală, deoarece niciun alt obiect nu mai există.

NU A MAI RĂMAS DECÂT NUMELE „Din vechiul „Cuib al Reginei“ nu a mai rămas decât numele, în sensul că spiritul regal a dispărut. Și chiar dacă regimul comunist a vrut să scape de orice amintire legată de monarhie, acest punct a rămas cunoscut drept „Cuibul Reginei”“, a spus custodele Muzeului Portului, George Varsami.

Astăzi, „Cuibul Reginei” este înconjurat de betoane și nu mai este străbătut de nobilii pași ai suveranei. Privirile reginei sunt încă ațintite spre mare. De pe faleza Cazinoului ea-și privește „Cuibul“, cu privirea pe care numai ființele nobile o au, chiar dacă, demult, ele au devenit statuare, întrupându-se în bronz. De pe faleza Cazinoului Constanța, regina Elisabeta privește marea, pentru ca trecătorii ce trec prin dreptul statuii făurite de Ion Jalea să nu uite cât de mult îi plăcea Constanța și cât de mult îi datorează tomitanii: ei, suveranei, și nobilului său soț, Carol I al României.

„Ceaiuri literare și recepțiuni de o simplitate încântătoare“

„Fiindcă la palatul de la Prefectură nu se simţea destul de aproape de mare şi mai ales destul de singură, şi-a ales, într-o zi, locul unde dorea să-şi facă un cuib mai retras. Iar direcţiunea lucrărilor portului s-a grăbit să îndeplinească această dorinţă, construind pavilionul. De atunci, regina Elisabeta îşi lua în fiece an reşedinţa la Constanţa, pentru o lună sau două. În timpul şederii sale în acest oraş părăsea rareori cuibul favorit, pentru a lua parte la vreo festivitate. În schimb, însă, erau aproape zilnice la pavilion ceaiurile literare sau recepţiunile în care domina o simplitate încântătoare. Marea suverană se interesa de aproape de tot ce privea manifestările vieţii superioare în oraşul nostru. Îndeosebi arta şi caritatea împodobeau sufletul său ales”, scria publicația estivală „Sirena” pe 20 mai 1916, la câteva luni de la moartea suveranei.

O clădire enigmatică, de care nu era bine să vorbești

Inginerul Petre Covacef evocă, în prefața lucrării „Cuibul Reginei”, faima de care „se bucura” această clădire: „În anul 1968, am început să lucrez la digul de larg al Portului Constanța, ca proaspăt absolvent de numai doi ani al Facultății de Construcții Hidrotehnice. De pe treptele de piatră ale digului, vedeam o clădire enigmatică, ce ascundea o grămadă de istorie. Istorie de care fusesem văduvit în școala noului regim și despre care știam că nu era prea bine să aduci aminte. În șoaptă, umbla vorba că ar fi fost pavilionul de vară al unei regine, dar era mai bine să nu vorbești despre asta”. Acesta continuă: „Numai piloții, cei care aduceau și scoteau navele din port, nu respectau această interdicție. Așa se face că, în nopțile liniștite, în anonimatul pâlniei megafoanelor, răsuna, parcă în spirit de frondă, anunțul făcut de dispeceratul portului: „Sunt travers de Cuibul Reginei”. Și astfel, în liniștea nopților de vară, sintagma interzisă se propaga din puternicile megafoane de la Poarta 4, până la Poarta 1 și hăt spre Cazino, spre deliciul chefliilor aflați la „Terasa Farul”, amplasată sus pe mal, la Poarta 2”.