Cum pot dezvolta bebelușii un coeficient de inteligență mai mare?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cum pot dezvolta bebelușii un coeficient de inteligență mai mare?

Sănătate 19 Martie 2015 / 00:00 837 accesări

Alăptarea este asociată cu dezvoltarea de către bebeluşi a unui coeficient de inteligenţă mai mare, potrivit unui studiu brazilian realizat pe o perioadă îndelungată, informează bbc.com. Cercetătorii din Brazilia au monitorizat aproape 3.500 de bebeluşi, provenind din toate categoriile sociale, şi au descoperit că aceia care au fost alăptaţi pentru perioade mai îndelungate au obţinut scoruri mai mari la testele de stabilire a coeficientului de inteligenţă (IQ) realizate la o vârstă adultă. Experţii spun că rezultatele studiului, deşi nu sunt concludente, par să sprijine recomandările actuale ale medicilor, care le îndeamnă pe mame să îşi hrănească bebeluşii exclusiv prin alăptare în primele şase luni. Indiferent de rezultatele acestei cercetări, publicate în „The Lancet Global Health“, experţii spun că există mulţi alţi factori, pe lângă alăptare, care pot avea un anumit impact asupra inteligenţei, deşi autorii studiului au ajuns la acele concluzii după eliminarea altor factori importanţi, precum gradul de educaţie al mamelor, venitul familial şi greutatea la naştere. Bernardo Lessa Horta, medic la Universitatea Federală Pelotas din Brazilia, spune că studiul său oferă o serie de informaţii unice în acest domeniu, deoarece în cadrul populaţiilor monitorizate alăptarea a avut o distribuţie uniformă în rândul claselor sociale, nefiind doar apanajul mamelor bogate şi cu un grad înalt de educaţie. Cei mai mulţi dintre bebeluşi, indiferent de clasa socială, au fost alăptaţi - unii mai puţin de o lună, alţii mai mult de un an. Aceia care au fost alăptaţi vreme mai îndelungată au obţinut la vârsta adultă scoruri mai mari la testele de inteligenţă.

De asemenea, acei bebeluşi au devenit ulterior persoane mature care câştigau salarii mai mari şi au absolvit mai multe niveluri de şcolarizare. Profesorul Horta consideră că laptele matern ar putea oferi bebeluşilor aceste avantaje, deoarece reprezintă o bună sursă de acizi graşi saturaţi cu catenă lungă, care sunt esenţiali pentru dezvoltarea creierului. Experţii spun însă că rezultatele acestui studiu nu pot să confirme existenţa unei legături puternice între alăptat şi inteligenţă şi că o astfel de chestiune ar trebui confirmată printr-o serie de cercetări viitoare.



Ştiri recomandate

12