La fel ca toți românii, și constănțenii s-au simțit mereu apropiați de tradiția sărbătoririi Crăciunului, păstrând cu sfințenie toate datinile și obiceiurile. Crăciunul a reprezentat chiar și acum 100 de ani un prilej de bucurie și petrecere în gospodăriile constănțenilor. Încă din timpul postului, fiecare, fie el de la sat sau de la oraș, începea pregătirile pentru Nașterea Domnului. Femeile trebăluiau prin casă și făceau curățenie generală. ”În perioada postului, din locuința țărănească dispăreau toate obiectele cu caracter decorativ, cum sunt ștergarele sau fețele de masă. Se instaura o stare de post spiritual și trupesc. Ele se spălau deoarece, cu o săptămână înainte de Crăciun, interiorul se împodobea de sărbătoare”, a declarat, pentru ”Telegraf”, muzeograful de la Muzeul de Artă Populară din Constanța, Ioana Tompe. Nu era persoană care să nu se înnoiască în ajun de sărbătoare. ”Erau întotdeauna două sărbători care erau întâmpinate cu straie noi - Paștele și Crăciunul. Fetele aveau grijă să termine de cusut cămașa pe care urmau să o îmbrace de Crăciun”, potrivit Ioanei Tompe. Și masa de Crăciun avea un rol extrem de important. Dacă înainte cu o săptămână se sacrifica porcul din gospodărie, după aceea gospodinele aveau grijă să prepare mâncărurile tradiționale. Gospodinele, ca și acum, pregăteau sarmale, cârnați, caltaboși sau tobă, dar nu uitau nici de dulciuri, care erau la mare cinste. ”Cu o săptămână înainte de sărbătoare începeau copturile - colaci, cozonaci, covrigi, iar toate făceau mai apoi obiectul darurilor”, a precizat Tompe.

COLINDE, COLINDE... Un vechi obicei care s-a păstrat până în zilele noastre îl reprezintă colindul. La fel ca acum, și pe vremuri ulițele răsunau de glasuri vesele. ”În Dobrogea, din cercetările de teren în Oltina, în Rasova, în Aliman sau în Băneasa existau colinde de Crăciun ale copiilor, care mergeau cu ”Raza Soarelui”, ”Foaie verde portocală” sau ”Chiti miti”“, a spus Tompe. Colindele copiilor erau vesele, scurte, iar ei rosteau urări de sănătate, spor și cereau totodată daruri. ”Totodată, de la Ostrov până la Hârșova sunt atestate colindele culte, practicate de copii, de cetele de copii și cetele colindătorilor adulți - ceata mare, a bărbaților căsătoriți, și ceata mică - a tinerilor necăsătoriți”, potrivit specialistului. Prima persoană colindată era preotul. ”Existau colindul de preot, care se cânta la casa preotului, colindul gospodarilor, colinde de flăcău, de fată mare, dar și colinde specializate pe meserii - de cioban sau de pescar”, a adăugat Tompe. Colindătorii erau răsplătiți în funcție de vârsta pe care o aveau - cei mici cu colaci, covrigi, mere sau dulciuri făcute în casă, iar colindătorii adulți primeau țuică fiartă, vin fiert, dar și colaci sau mere. Unele cete de colindători obișnuiau să umble în comunități cu Jocul Jianului (există legenda haiducului Iancu Jianul - n.r.)

PRACTICA, ÎN DOCUMENTE... Această practică este consemnată în documentele aflate la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, din anul 1931. ”Subsemnații tinerii din satul Nisipari, județul Constanța, anume Neculae Manea, Alexe Marin Simion, Neculae Constantin, Soare Stoica, Gheorghe Manea, Tudor Penea și Gheorghe Ivănuși, în vederea Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, după datinile creștinești, voind a umbla ca și în anii trecuți cu jocul denumit Jianul prin satele Nisipari, Medgidia, Cuza Vodă, Castel, Valea Dacilor, Biul biul mare și mic, Basarabi, Galeșul și Poarta Albă, cu onoare vă rugăm să binevoiți a dispune să ni se aprobe și da cuvenita autorizațiune, pentru a umbla cu acest joc prin satele mai sus arătate. Totodată, vă mai rugăm a ni se permite de a putea întrebuința arme vechi în număr de patru, precum și uniforme ofițerești”, spuneau tinerii acelor vremuri. Alți tineri cereau aprobări prefectului de atunci pentru a organiza serate, baluri, dar și de a performa dansuri populare în cafenele. Mai multe înscrisuri puteți vedea în galeria foto atașată articolului.

OBICEIUL DESCOLINDATULUI În cazul în care colindătorii nu erau primiți într-o gospodărie, exista obiceiul ca ei să provoace o stricăciune acelei case. ”Fie dărâmau un burlan, rupeau o scândură din gard sau îi făceau gazdei urări pe dos”, a spus muzeograful.

BRADUL ÎMPODOBIT Obiceiul împodobirii bradului nu a existat dintotdeauna la români. Dimpotrivă, bradul împodobit de Crăciun a pătruns la noi în țară destul de recent, spun specialiștii. În vechime, la români bradul era folosit în marile momente de trecere, așa cum erau nunțile și înmormântările. ”Obiceiul bradului nu este unul tradițional pur românesc. La noi a fost cunoscut după Primul Război Mondial. El a fost atestat documentar prima dată la Strasbourg, în jurul secolului al XVIII-lea”, a precizat Ioana Tompe. Obiceiul a fost preluat mai întâi de țările nordice, apoi de întreaga Europă, ajungând și la noi prin Transilvania. La noi a pătruns întâi în mediul orășenesc. ”La început, doar cine era înstărit avea un brad în casă. El nu se împodobea decât cu covrigi, cu cărți poștale care erau foarte prețuite în mediul urban și aveau reprezentări ale scenei Nașterii lui Iisus. Bradul se împodobea cu covrigi, cu decorațiuni făcute în casă din hârtie creponată”, a spus muzeograful.