Aflată în plină pregătire pentru startul viitorului sezon voleibalistic, echipa CVM Tomis Constanța, câștigătoarea ultimelor trei campionate ale României, și-a completat lotul cu încă un jucător. Deținătoarea titlului, care se va alinia pentru a patra oară consecutiv la startul Ligii Campionilor, a mai adus un libero experimentat, pe nemțeanul Rareș Gavril. Este un jucător binecunoscut iubitorilor voleiului constănțean de la meciurile jucate în tricoul formației VCM LPS Piatra Neamț, club la care a evoluat încă de când a terminat junioratul la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamț, respectiv circa 15 ani, adică întreaga sa carieră. Fostul internațional, care este fiul antrenorului Dan Gavril, fost la gruparea nemțeană și la naționala de seniori a României, a efectuat miercuri primul antrenament alături de noii săi coechipieri de la formația pregătită de Martin Stoev și Radu Began. Rareș Gavril a împlinit 33 de ani chiar lunea trecută și are 1,86 m înălțime. „M-am gândit în această vară să renunț la activitatea de jucător, dar mă bucur că am primit această ofertă de la clubul din Constanța. Am venit aici cu gândul de a face performanță și de a sprijini echipa să-și îndeplinească obiectivele. Vin după o pauză destul de lungă, de circa șase luni, și trebuie să intru cât mai repede în forma fizică necesară competiției”, a declarat Rareș Gavril.
Reamintim că Tomis a mai adus un libero în această vară, după despărțirea de sârbul Nikola Rosic și de Răzvan Tănăsescu. Este vorba despre sârbul Goran Škundrić, care va împlini 28 de ani în noiembrie. De asemenea, cu echipa de seniori a clubului constănțean s-a pregătit și George Gavriz (18 ani), promovat de la juniori, însă după venirea lui Gavril acesta a revenit la antrenamentele colegilor de vârsta sa.
Citește și
http://www.telegrafonline.ro/cvm-tomis-constan539a-va-juca-in-turneul-de-la-bursa
http://www.telegrafonline.ro/cvm-tomis-537ia-propus-inca-un-sezon-plin-de-succese