Debut perfect pentru Simona Halep la US Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Debut perfect pentru Simona Halep la US Open

Sport 31 August 2016 / 14:49 993 accesări
Simona Halep: „Fiecare meci este important pentru mine, mai ales unul care se dispută la un Mare Șlem”

Simona Halep: „Fiecare meci este important pentru mine, mai ales unul care se dispută la un Mare Șlem”

Cotată cu a cincea șansă la câștigarea trofeului la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, tenismena constănțeană Simona Halep a început în forță competiția găzduită de arenele „Flushing Meadows” din New York. Sportiva clasată pe locul 5 WTA a spulberat-o în primul tur pe belgianca Kirsten Flipkens, locul 68 WTA, cu scorul 6-0, 6-2, după doar o oră și un minut de joc. „A fost un meci dificil, la fel cum sunt toate partidele din primul tur. M-am descurcat bine şi mi-am făcut jocul. Am avut destul timp să fac lucrurile aşa cum mi-am dorit. Câteodată, chiar dacă ai multă experienţă, poţi deveni nervoasă în anumite momente, aşa cum am păţit eu la final. Îmi acord mai puţin de nota 9. Fiecare meci este important pentru mine, mai ales unul care se dispută la un Mare Șlem. În momentul în care începi turneul, ai emoţii, din cauza dorinţei foarte mari de a avea rezultate. Mi-am dorit doar să lovesc bine mingea şi să elimin emoţiile. Lucrez cu Darren la toate capitolele. Trebuie să fiu mai bună în orice aspect al jocului. Avem deja câteva săptămâni în Statele Unite, în care am muncit mult. Vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor din echipa mea. Din momentul în care am văzut tragerea la sorţi, Darren şi-a folosit slice-ul şi m-a antrenat foarte bine. Ştiam ce mă aşteaptă şi nu am avut probleme”, a spus Halep, care și-a asigurat un cec în valoare de 77.188 de dolari şi 70 de puncte WTA.

În turul secund, sportiva în vârstă de 24 de ani se va duela cu cehoaica Lucie Safarova, locul 44 WTA, finalistă anul trecut la Roland Garros. Cele două s-au întâlnit până acum de patru ori, Safarova câștigând primul meci, în 2011, la Canadian Masters, iar Halep pe celelalte trei, în 2013, la Nurnberg, și 2014, la Indian Wells și Cincinnati.

În schimb, Patricia Maria Ţig, locul 129 WTA, a cedat în duelul cu favorita nr. 26, germanca Laura Siegemund, locul 28 WTA, chiar dacă a oferit o replică bună, fiind învinsă cu scorul 3-6, 6-3, 6-2. Pentru prezența pe tabloul principal, Țig va primi 10 puncte WTA și un cec de 43.313 dolari.

Miercuri, în jurul orei 20.30, va avea loc duelul românesc din turul secund, Monica Niculescu, locul 58 WTA, plecând din postura de favorită în confruntarea cu Ana Bogdan, locul 116 WTA, venită din calificări. Tot miercuri, perechea formată din constănțeanul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer, cap de serie nr. 5, va juca în primul tur al probei de dublu masculin, împotriva cuplului alcătuit din Julian Knowle (Austria) și Florian Mayer (Germania). În proba de dublu feminin, vor intra în scenă favoritele nr. 10, Monica Niculescu și americanca Vania King, care se vor duela cu americance Ashley Weinhold şi Caitlin Whoriskey, dar și perechea alcătuită din Andreea Mitu și Alexandra Krunic (Serbia), care va întâlni în runda inaugurală cuplul format din Marina Erakovic (Noua Zeelandă) și Arantxa Parra-Santonja (Spania). Din păcate, dublul format din Sorana Cîrstea și Ana Ivanovic s-a retras de la startul întrecerii, după ce sârboaica a suferit o accidentare la încheietura mâinii drepte.

Citește:

Adversari facili pentru Tecău și Rojer

Încă un duel românesc la US Open

Halep rămâne pe locul 5 WTA

Taguri articol


12