Depresia de iarnă poate fi combătută cu fondue de brânză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Depresia de iarnă poate fi combătută cu fondue de brânză

Sănătate 10 Decembrie 2014 / 16:23 444 accesări

Fondue-ul de brânză poate fi util în combaterea depresiei de iarnă datorită conţinutului de vitamina B12 şi zinc, dar şi a faptului că, de obicei, acest preparat este consumat în grup, alături de prieteni, potrivit unei fundaţii specializate în sprijinirea persoanelor cu probleme psihice. Potrivit dailymail.co.uk, fundaţia Helping Hand, care administrează o linie telefonică specială pentru persoanele cu probleme psihice, a observat o creştere a numărului de apeluri din partea persoanelor depresive în perioada toamnei şi a iernii. Experţii consultaţi de fundaţie au oferit o listă de soluţii pentru combaterea depresiei, printre care se află şi consumul de fondue de brânză şi râsul. Fondue-ul de brânză este indicat datorită conţinutului ridicat de vitamina B12, substanţă legată de creşterea energiei organismului şi îmbunătăţirea stării de spirit. De asemenea, brânza elveţiană folosită pentru acest fel culinar este o bună sursă de zinc, despre care experţii spun că poate ajuta la o ameliorare a stării de spirit. În plus, acesta este un preparat care, de obicei, este consumat în grup, alături de prieteni, ceea ce poate ajuta la reducerea sentimentului de izolare şi singurătate. Printre celelalte sfaturi oferite de operatorii liniei telefonice speciale se numără purtatul hainelor în culori deschise şi râsul. Un studiu realizat de Mind Lab de la Universitatea din Sussex, Marea Britanie, a descoperit că hainele albastre şi verzi îi fac pe bărbaţi să se simtă mai fericiţi, în timp ce femeile se simt mai bine când poartă albastru, violet şi portocaliu. Pe de altă parte, râsul ridică nivelul endorfinelor din sânge şi chiar momentele în care oamenii aşteaptă să se întâmple ceva amuzant sunt benefice din acest punct de vedere.

Taguri articol


12