Directorul Arhivelor Naționale Constanța a murit la o lansare de carte!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Directorul Arhivelor Naționale Constanța a murit la o lansare de carte!

Cultură 05 August 2016 / 19:00 10865 accesări

Virgil Coman, directorul Arhivelor Naţionale Constanţa

Virgil Coman, directorul Arhivelor Naţionale Constanţa

Lansarea de carte a jurnalistului Cristian Cealera, care a avut loc, vineri seară, la Prăvălia cu Cărți din Constanța, a fost întreruptă de un trist eveniment: șefului Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale, dr. Virgil Coman, i s-a făcut rău. El și-a pierdut cunoștința imediat după discursul ținut în fața celor prezenți la evenimentul editorial. La fața locului a fost solicitată o ambulanță care a ajuns în cel mai scurt timp, iar medicii au început manevrele de resuscitare.

Din nefericire, medicii de la SAJ Constanța nu au mai putut face nimic pentru a-l aduce la viață pe dr. Virgil Coman. Potrivit unor surse, trupul neînsufleţit al istoricului şi arhivistului Virgil Coman va fi depus, sâmbătă, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, după efectuarea autopsiei.

Pe 24 decembrie, omul de cultură ar fi împlinit 43 de ani.

SLUJBA DE ÎNMORMÂNTARE A AVUT LOC DUMINICĂ, ÎNCEPÂND CU ORA 13.00

Trupul neînsuflețit al istoricului Virgil Coman a fost depus la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 13.00. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat o slujbă de pomenire la căpătâiul celui adormit.

Duminică, 7 august 2016 începând cu ora 13.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de înmormântare.

DR. VIRGIL COMAN ERA UN BUN PRIETEN AL PRESEI ŞI CULTURII CONSTĂNŢENE ŞI UNUL DINTRE CEI MAI VALOROŞI COLABORATORI AI SĂI

„Una dintre cele mai strălucite minţi ale scenei culturale constănţene, un om şi un prieten extraordinar, un adevărat erudit, acel personaj din apropierea vechilor arhive şi incunabulelor, care se apleca cu un sentiment aproape mistic asupra relicvelor trecutului. Le-a adunat, le-a înţeles, le-a analizat şi ni le-a dăruit şi nouă, cu sensibilitatea şi modestia care l-au caracterizat. Dumnezeu să te odihnească în pace, în rafturile marii arhive a lumii, prieten drag! “, transmite redactorul-şef al cotidianului „Telegraf“, Alina Cristea.

„A FOST UNUL DIN STUDENȚII MEI DE EXCEPȚIE”

„Dispariția prematură și nedreaptă a lui Virgil Coman m-a bulversat total. A fost - îmi este așa de greu să vorbesc la trecut despre el -, unul din studenții mei de excepție. L-am cunoscut înainte de facultate. Am admirat la el voința deosebită de a-și depăși condiția. Ca student, dintr-o promoție foarte bună, a confirmat încrederea acordată. Ulterior, în poziția de profesor, șidupă un timp șef al Seviciului de Arhive al județului Constanța, s-a remarcat prin profesionalim și seriozitate. L-am susținut și încurajat în proiectele în care s-a implicat. Era deschis creativității. M-am bucurat că a devenit o personalitate a lumii intelectuale constănțene. A iubit istoria și a îmbogățit istoriografia dobrogeană cu studii și volume de excepție.Am devenit colegi și prieteni. Știa să respecte valoarea, să-și respecte profesorii. Știu că avea multe proiecte în lucru. Unele în comun. Adio, drag prieten. Nu te vom uita cât vom fi pe acest pământ. Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.

CONDUCĂTORUL SĂU DE DOCTORAT, REPUTATUL ISTORIC IEȘEAN ION AGRIGOROAIE, PROFUND ÎNDURERAT

„Profesorul ieșean Ion Agrigoroaie, conducătorul său de doctorat, transmite familiei condoleanțe și comunității istoricilor constănțeni regretul dispariției premature a fostului său doctorand”, a mai spus, pentru „Telegraf”, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.

„ISTORIC REMARCABIL AL DOBROGEI ȘI AL ROMÂNITĂȚII SUD-DUNĂRENE, MANAGER, COLEG ȘI PRIETEN DESĂVÂRȘIT“

La aflarea incredibilei vești, Arhivele Naționale ale României au transmis un emoționant mesaj: „Arhivele Naționale ale României anunță cu durere pierderea prematură a dr. Virgil Coman, şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, personalitate în plină maturitate și ascensiune a arhivisticii românești, istoric remarcabil al Dobrogei și al românității sud-dunărene, manager, coleg și prieten desăvârșit. Unanim apreciat și iubit de către toți cei care l-am cunoscut, Virgil lasă prin plecarea sa un gol imens și nesfârșită tristețe în sufletele noastre. Împărtășim durerea familiei îndoliate și ne rugăm ca Dumnezeu să-l odihnească alături de cei mai buni și drepți ai săi!”.

„DUMNEZEU L-A AFLAT ŞI CHEMAT PE VIRGIL COMAN ÎN TIMPUL LUCRULUI SĂU”

„Vestea trecerii fulgerătoare și prematură la cele veșnice a istoricului Virgil Coman, Șef Serviciu Direcţia Judeţeană Constanța a Arhivelor Naţionale, ne-a întristat profund. IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, transmite condoleanțe familiei și apropiaților, atât în nume personal, cât și în numele clerului, monahilor și credincioșilor.

Un fiu credincios al Bisericii, un pasionat al istoriei și un profesionist al arhivisticii, Virgil Coman a lăsat în inimile noastre o lumină vie. Memoria noastră îl va păstra ca pe un neobosit cercetător al arhivelor, care, prin jertfelnică muncă și aleasă pricepere, a dăruit Dobrogei crâmpeie istorice de identitate și demnitate, fiind chemat la Dumnezeu chiar în ceasul lucrului său, în care dădea mărturie despre semnele trecerii vremii peste noi și înaintașii noștri.

Ne rugăm Bunului Dumnezeu să-l odihnească în ceata aleșilor Săi, răsplătindu-i dragostea și dăruirea pe care le-a oferit Dobrogei și lumii întregi”, transmit reprezentanţii Arhiepiscopiei Constanţa.

„PUTEM VORBI LA SUPERLATIV DESPRE VIRGIL COMAN DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE”

Directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, a colaborat cu regretatul Virgil Coman la realizarea a două volume: unul dedicat Catedralei Arhiepiscopale și unul Moscheei „Carol I”.

„Regret nespus moartea lui Virgil Coman pe care îl cunosc de pe vremea când era student la Universitatea „Ovidius”. Era un om extraordinar. Putem vorbi la superlativ despre Virgil Coman din toate punctele de vedere. Era un om inteligent, bun, generos, care nu a refuzat pe nimeni, avea un preaplin sufletesc. Am pierdut un prieten. Constanța a pierdut un intelectual de seamă. Eu pierd un om pe care l-am prețuit si l-am considerat prieten, un om care ocupa un loc important în viața culturală”, a spus directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu.

CÂND SPUI ARHIVELE DIN CONSTANŢA, SPUI VIRGIL COMAN. EL ERA INSTITUŢIA.

Mută de durere, dr. Lavinia Dumitrașcu, „sora sa de suflet” de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a găsit cu greu puterea să spună câteva cuvinte despre „fratele” ei mai mic. Mesajul ei este tulburător.

„Virgil a murit. Printre cărţi, prezentând o carte. Am sperat din tot sufletul ca filele cărţilor pe care le diviniza şi care-l înconjurau să-l ajute. Inima lui mare a cedat. Acolo, aveam loc noi toţi, prieteni, amici, oameni necunoscuţi. Nu ştiu să fi avut neprieteni. Virgil ne-a ajutat pe toţi, nu doar profesional, ci şi susţinându-ne moralul. Era atât de optimist şi avea atâtea planuri…Cu tata a avut o legătură specială. Glumind, îl întrebam dacă nu e fratele meu. Era, dar nu de sânge, ci de suflet.

Ne-am întâlnit ieri şi l-am certat, ca o soră mai mare, că nu se odihneşte. Mergea, pe jos, de la Arhive spre casă. Erau orele 16, soarele muşca şi el avea probleme cu tensiunea…Mi-a răspuns, zâmbind: „Şi acum o să-mi spui să nu mai mănânc alune!”, observaţie pe care i-o făceam de obicei.

Din punct de vedere profesional, când spui Arhivele din Constanţa, spui Virgil Coman. El era instituţia. Un istoric ahtiat nu doar după a cerceta cât mai multe, cât, mai ales, a transmite. Dovadă: cărţile şi cuvântările lui. Toţi suntem în stare de şoc. Mintea îmi este goală, sufletul refuză să creadă, deşi ochii mei l-au văzut. Mort, întins pe jos, înconjurat de cărţi şi prieteni. Doamne, ai grijă de prietenul nostru, de Daniela, de Teo şi de Maria!”.

„UN NEOBOSIT CĂLĂTOR PRINTRE DOSARELE ISTORIEI, FASCINAT ŞI DEPENDENT DE MIROSUL DE PRAF AL ARHIVELOR”

Comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa este profund îndurerată de irecuperabila pierdere, transmiţând un emoţionant mesaj: „Am aflat cu tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a domnului Virgil Coman, director al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Constanţa. Pentru noi, cei din Universitatea „Ovidius”, Virgil Coman reprezenta o personalitate absolut specială, fiind absolvent al Facultăţii de Istorie, promoţia 1997, apoi cadru didactic asociat şi, nu în ultimul rând, colaborator în diferite proiecte. Va rămâne în memoria noastră ca un neobosit călător printre dosarele istoriei, fascinat şi dependent de mirosul de praf al arhivelor. Astăzi, comunitatea academică şi societatea dobrogeană, în ansamblul ei, pierd un specialist desăvârşit în domeniul reconstituirii trecutului, un om care s-a identificat cu profesia de istoric. Poate nu întâmplător moartea fulgerătoare l-a cules dintre cărţi, cu ocazia lansării unui roman istoric dedicat Dobrogei, un domeniu pe care Virgil Coman l-a iubit atât de mult. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

„NU NE PUTEM GĂSI CELE MAI ALESE CUVINTE ÎN FAŢA ACESTEI TRAGEDII CARE ÎNDUREREAZĂ FAMILIA ŞI PE CEI CARE L-AU CUNOSCUT”

Şi colegii de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (FISP) a Universităţii „Ovidius” regretă profund dispariţia neaşteptată a lui Virgil Coman. „Absolvent al facultăţii noastre, acum două decenii, Virgil Coman şi-a demonstrat devotamentul faţă de cercetarea istorică, prin studiile şi volumele documentare realizate, cele mai multe dedicate istoriei Dobrogei şi comunităţilor trăitoare pe aceste meleaguri.

Virgil Coman a întreţinut o constantă colaborare cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice atât dinpostura de cadru didactic în învăţământul preuniversitar, cât şi din cea de director al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale. Ne vor rămâne mereu în memorie manifestările comune, iniţiativele de colaborare care au implicat atât cadre didactice ale FISP, cât şi studenţi. Nu în ultimul rând, am beneficiat de colaborarea lui Virgil Coman şi prin susţinerea unor cursuri şi seminarii, în cadrul cărora studenţii au putut cunoaşte mai bine viziunea unui cercetător pe deplin format.

Virgil Coman a fost un om implicat profund în viaţa socială a comunităţii studenţeşti (la momentul potrivit) şi în cea a comunităţii locale, în calitate de slujitor al muzei Clio. Cercetarea cu pasiune a istoriei Dobrogei, implicarea în toate evenimentele referitoare la această istorie (vernisaje, expoziţii, lansări de carte, simpozioane, conferinţe) a reprezentat temeiul fundamental al activităţii publice a istoricului Vigil Coman. Nu ne putem găsi cele mai alese cuvinte în faţa acestei tragedii care îndurerează familia şi pe cei care l-au cunoscut. Transmitem pe această cale profunda noastră compasiune pentru familia îndoliată. Dumnezeu să îl odihnească în pace şi să dea putere familiei să treacă peste durerea pierderii tatălui şi soţului Virgil Coman”, a transmis, în numele colegilor, decanul Facultăţii de Istorie, conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu.

„O VESTE CARE NE-A TULBURAT ÎNTRU TOTUL”

Și colectivul Bibliotecii Județene Constanța „Ioan N. Roman” și-a exprimat regretul pentru greaua pierdere: „Ieri (n.r. - vineri), spre seară, o veste care ne-a tulburat întru totul: unul dintre cei mai buni prieteni și colaboratori ai Bibliotecii Județene, dr. Virgil Coman, a plecat dintre noi... Colectivul Bibliotecii transmite sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu sî îl odihnească!”.

„UN PROFESIONIST, UN OM DE VALOARE, UN CARACTER DEOSEBIT”

Cu tristețe au primit incredibilei veste și colectivul Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, care, prin intermediul unui mesaj și-a exprimat profundul regret pentru pierderea prematură a bunului prieten al culturii dobrogene. „Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” aduce un pios omagiu celui care a fost Virgil Coman, Șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale. Ne exprimăm profundul regret la dispariția atât de prematură a bunului nostru prieten. Un profesionist, un om de valoare, un caracter deosebit, un prieten care ne-a fost alături ori de câte ori i-am solicitat sprijinul! Virgil Coman ne-a lăsat mai săraci, dar cu speranța că de acolo, de Sus, ne va veghea și pe viitor în demersurile noastre de promovare a Dobrogei! Dumnezeu să te odihnească în pace, Virgil Coman! Transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei greu încercate!”, a spus directorul Centrului „Teodor T. Burada”, Doina Voivozeanu.

REPREZENTANŢII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE DIN CONSTANŢA TRANSMIT CONDOLEANŢE FAMILIEI CELUI CARE A FOST VIRGIL COMAN

Consiliul Judeţean Constanţa

Virgil Coman a fost un apropiat colaborator al Consiliului Județean Constanța, punându-și priceperea și pregătirea profesională în sprijinul desfășurării cu succes a evenimentelor cu caracter istoric desfășurate de-a lungul anilor sub egida autorității județene. Cea mai recentă colaborare o reprezintă implicarea activă în organizarea pentru prima dată în istorie a Zilei Dobrogei, eveniment desfășurat în data de 14 noiembrie 2015, primul an în care evenimentul a fost declarat ziua oficială a Dobrogei prin lege. Implicarea sa a dat consistență și valoare acestui eveniment, fiind unul dintre istoricii de seamă ai județului care s-au implicat în redactarea broșurii tiparite de Consiliul Județean Constanța cu prilejul împlinirii a 137 ani de la reintegrarea Dobrogei la Statul Român, eveniment marcat în data de 14 noiembrie 2015.

„Doresc pe acestă cale să transmit în nume personal, cât și în numele întregului aparat al CJC, condoleanțe familiei și apropiaților.

Renumit pentru pasiunea față de istorie, pentru a aduce la lumină lucruri uitate sau neștiute de publicul larg, omul Virgil Coman a fost un tânăr care a lăsat o amprentă puternică în inima noastră, a constănțenilor”, a transmis președinte Consiliul Județean Constanța, Marius-Horia Țuțuianu.

Primarul Constanţei Decebal Făgădău

„După o viață plină de generozitate față de semeni, marcată de dragoste de țară și urbe, de pasiune pentru istorie și cultură, Virgil Coman s-a stins fulgerător, în inima orașului, înconjurat de oameni și de cărți.

Constanța a pierdut un om valoros, un model de bunătate sufletească și de altruism.

În aceste momente grele, exprim sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească!“, a transmis edilul Constanţei, Decebal Făgădău.

OAMENII POLITICI AI CONSTANŢEI AU PRIMIT CU AMĂRĂCIUNE TRAGICA VESTE A TRECERII ÎN NEFIINŢĂ A LUI VIRGIL COMAN, DIRECTORUL ARHIVELOR NAŢIONALE CONSTANŢA.

Partidul Naţional Liberal:

„Filiala Constanţa a Partidului Naţional Liberal îşi exprimă profundul regret pentru decesul celui care a fost Virgil Coman, directorul Arhivelor Naţionale Constanţa, şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite PNL Constanţa.

Partidul Social Democrat:

„Cuvintele sunt de prisos pentru a exprima tristeţea ce ne cuprinde la dispariţia fulgerătoare a celui care a fost profesor de istorie Virgil Coman, istoric, doctor în științe umaniste. A fost un om în adevăratul sens al cuvântului, un profesionist desăvârşit.

PSD Constanţa, transmite sincere condoleanțe și gânduri de compasiune familiei sale în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a celui ce a fost directorul Arhivelor Naţionale din județul Constanța. Fie ca bunul Dumnezeu să îi dea odihnă veşnică!”, transmite PSD Constanţa.

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România

„Vestea morții premature a celui care a fost Șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale, Virgil Coman, a întristat comunitatea tătară. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România regretă dispariția fulgerătoare a lui Virgil Coman, prieten apropiat al comunității, cel care și-a dăruit o mare parte din timpul său studiului istoriei tătarilor, cel care a fost alături de atâtea ori de tătari la evenimente culturale și editoriale importante. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, transmite UDTTMR.

O VIAȚĂ (PREA SCURTĂ) ÎN SLUJBA MUZEI CLIO

Născut în 1973, la Medgidia, Virgil Coman a urmat cursurile Şcolii Generale nr. 7 şi ale Grupului Şcolar Materiale de Construcţii. A fost licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Administrative, specializarea Istorie din cadrul Universității „Ovidius” Constanţa, promoţia 1997. Virgil Coman și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii”. Înainte de a ajunge la conducerea Arhivelor Naţionale, Virgil Coman a fost profesor. Regretatul istoric și-a pus semnătura ca autor şi coautor peste importante albume şi volume de documente.

Dumnezeu să-l odihnească!



12