Doi dintre turiștii români implicați în accidentul din Turcia, în stare gravă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi dintre turiștii români implicați în accidentul din Turcia, în stare gravă

15 Martie 2016 / 13:29 554 accesări

Unul din turiştii români răniţi în accidentul de microbuz din Antalya a fost supus unei intervenţii chirurgicale, starea sa fiind gravă, dar stabilă, iar altul este internat la terapie intensivă, urmând ca doctorii să stabilească dacă poate fi operat sau nu, a anunţat marţi MAE.

"Unul dintre cetăţenii români a fost supus unei intervenţii chirurgicale, starea sa fiind gravă, dar stabilă. Un cetăţean român a fost transportat de urgenţă la un spital privat din Antalya, aflându-se în prezent la secţia de terapie intensivă, cu multiple leziuni, medicii urmând să stabilească dacă acesta poate fi operat la coloana vertebrală în cursul zilei de astăzi", potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe.

La spitalul de stat din Manavgat sunt internaţi 9 români. Starea lor de sănătate este stabilă, aceştia aflându-se, în continuare, sub supraveghere medicală.

Unul dintre turişti se află internată într-un alt spital din Antalya, aceasta suferind o operaţie de şold în după-amiaza zilei de luni.

Alte trei persoane au fost externate, aflându-se în afara oricărui pericol și sunt în prezent cazate la un hotel din localitatea Manavgat.

Echipa consulară mobilă și reprezentantul Consulatului Onorific al României la Antalya menţin dialogul constant atât cu victimele accidentului rutier, cât şi cu personalul medical, continuând demersurile de asistenţă consulară, anunţă MAE.

Cetăţenii români răniţi vor fi repatriaţi pe etape, în funcţie de starea lor de sănătate.

"Referitor la repatrierea trupurilor neînsufleţite ale celor doi cetăţeni români decedaţi în accidentul rutier, precizăm că, după finalizarea tuturor procedurilor specifice, familiile acestora vor decide asupra modalităţilor de repatriere. Ambasada României la Ankara va asigura asistenţa necesară conform competenţelor legale. În acest sens, echipa consulară mobilă se află în legătură permanentă cu familiile acestora", anunţă MAE.

Ministerul mai anunţă că celula de criză îşi continuă activitatea şi menţine în permanenţă legătura cu Ambasada României la Ankara, cu echipa consulară mobilă, cu ataşatul de interne de la Ankara,şi cu reprezentantul Consulatului Onorific al României în Antalya.



12