Donald Trump, cercetat pentru instigare la violență

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Donald Trump, cercetat pentru instigare la violență

15 Martie 2016 / 13:15 597 accesări

Poliţia din North Carolina (sud-est) caută să stabilească dacă Donald Trump - cel mai bine plasat candidat în alegerile primare în vederea scrutinului prezidenţial din noiembrie - a incitat la violenţă într-un miting în timpul căruia un manifestant de culoare a fost lovit de către un militant alb.

"Continuăm să examinăm toate circumstanţele, inclusiv orice cap de acuzare suplimentar împotriva lui John McGraw, inclusiv posibilitatea ca atitudinea domnului Trump sau campania domnului Trump să fi atins un nivel care incită la revoltă şi inclusiv acţiunile sau inacţiunile colegilor noştri", a anunţat luni Biroul şerifului din comitatul Cumberland, relatează AFP online.

John McGraw, în vârstă de 78 de ani, a fost arestat de poliţie joi şi inculpat pentru agresiune, ultraj şi tulburarea ordinii publice, după ce l-a lovit cu pumpnul în faţă pe Rakeem Jones, un tânăr afroamerican în vârstă de 26 de ani, care a fost escortat în afara mitingului de la Fayetteville de către agenţi de securitate.

Septuagenarul, care a declarat mai târziu că data viitoare "am putea să fim nevoiţi să-l ucidem" pe Jones, urmează să compară în faţa justiţiei pe 6 aprilie.

Donald Trump este acuzat de către critici că-şi incită susţinătorii la violenţă şi că alimentează o atmosferă tot mai toxică la mitinguri şi în campanie, în general.

Omul de afaceri, la ale cărui mitinguri au loc tot mai multe incidente, şi-a anulat vineri o adunare într-o universitate de la Chicago, în urma unor încăierări între suţinători de-ai săi şi manifestanţi, inclusiv numeroşi afroamericani şi hispanici.

Un miting a fost întrerupt de către manifestanţi luni, în North Carolina, dar nu s-au raportat incidente. De această dată, Donald Trump a aşteptat ca fiecare perturbare să se încheie, fără să toarne gaz pe foc.

Taguri articol


12