Filmul „Aliyah DaDa”,  debutul în lungmetraj al Oanei Giurgiu, cunoscută ca producător și jurnalist, nu și ca regizor, va rula astăzi, de la ora 19.15, la Cinema Cityplex, în cadrul unei proiecții speciale. Prezentă la Constanţa pentru eveniment, Oana Giurgiu, director executiv al TIFF, a vorbit în exclusivitate pentru „Telegraf” despre cum s-a născut „Aliyah DaDa”, dar și despre trecerea de la meseria de jurnalist la cea de producător.

Rep.: Debutați ca regizor cu „Aliyah DaDa”. A fost o provocare?

Oana Giurgiu (O.G.): Eu sunt jurnalist, nu sunt regizor și de aceea e cam grea haina de regizor, dar, până la urmă, acesta este numele pe care îl poartă un om care a făcut un film. N-am făcut niciodată un film care să poată fi văzut într-un cinematograf. Am făcut reportaje, multe documentare TV, dar nu film. În 2004, am părăsit televiziunea pentru a trece pragul producției de film. Mi-a fost greu să mă despart de meseria mea și tot timpul mi-a fost dor să mă întorc la ea și să fac documentar.

R.: Care este povestea documentarului „Aliyah DaDa”?

O.G.: Povestea acestui film pornește în 2010, când am început să descopăr lucruri despre istoria evreilor din România despre care nu știam nimic. Crezând că urmăresc istoria evreilor, mi-am dat seama că descopăr istoria țării mele, care este foarte importantă, deoarece sunt anumite „găuri negre” în istoria României. În perioada comunistă, era limpede de ce anumite lucruri erau puse sub preș. Consider că acest film este important, necesar. El urmărește istoria emigrației evreilor din România până în Palestina și mai târziu în Israel, dar este și o poveste despre contextul din care oamenii aceștia s-au... extras și au mers acolo. Sunt momente absolut fascinante despre cum acești oameni se îmbarcau pe vapoarele care plecau din Constanța. Primii au plecat în 1882. Este o imagine cu toți cei care au plecat din Moinești și de aici, din Constanța, în Palestina. Trebuia să acopăr prin acest film 130 de ani de istorie, ceea ce era foarte greu. Am evitat să aduc în film experți care să vorbească despre fapte istorice. Mi-am dorit să găsesc personaje care, prin povestea lor de viață, să ilustreze acești ani.

R.: Cum este să fiți soție de regizor, soția lui Tudor Giurgiu?

O.G.: Eu și cu Tudor ne cunoaștem demult și lucrăm de foarte mult timp împreună. Este foarte frumos să construiești lucruri împreună, lucruri care să rămână. Filmele pe care le facem și proiectele noastre sunt copiii noștri.

R.: Care este dimensiunea personajelor Marcel Iancu și Tristan Tzara în „Aliyah DaDA”?

O.G.: Ei nu sunt personaje principale. Ei deschid și închid filmul, a cărui acțiune începe în Moinești și se termină în perioada comunistă. Filmul se termină în satul Ein Hod, un sat pe care Marcel Iancu l-a fondat doar pentru artiști. Și a rămas în continuare un sat pentru artiști.

R.: Sunteți jurnalist, dar și producător. În spatele multor filme de succes se află numele Oanei Giurgiu. Cum este să fii producător în România de astăzi?

O.G.: Am avut noroc, probabil. Nu e meritul meu că s-au făcut niște lucruri bune. Am avut șansa să particip în calitate de producător sau ca om în echipa de filmare la realizarea multor filme. Cred că fiecare dintre noi avem un tren pe care trebuie să-l prindem în viață, care trece pe lângă noi și trebuie să ne gândim bine dacă ne urcăm în el sau nu. Cred că e foarte important să încerci cât mai devreme să cauți să vezi ceea ce îți place să faci. Cel mai trist lucru de pe lume este să faci toată viața ceea ce nu-ți place.