Biblioteca Judeţeană „Ioan. N. Roman”, o oază de cultură într-o lume a vitezei şi a superficialităţii, deţine în patrimoniul său adevărate comori de spiritualitate, volume deosebite care îi încântă atât pe bibliofili, cât şi pe cititorii obişnuiţi. În cadrul Colecţiilor Speciale, reunind volume de patrimoniu, cărţi vechi româneşti şi străine, un loc special îl ocupă opera celui care este considerat primul mare poet român, care a creat pe acest străvechi pământ dobrogean unde şi-a înălţat cântecul de lebădă, Publius Ovidius Naso.

Printre valoroasele opere ovidiene se află ediţia din 1652 a „Operelor” - trei volume în format de buzunar, legate împreună, în coperţi de piele - apărută la celebra tipografie din Amsterdam a faimosului Ludovici Elzeviri. Pe pagina de titlu a acestei ediţii „elzeviriene” se află şi ex libris-ul prinţului Scarlat Cantacuzino, prieten cu Mallarme şi Paul Valery, cunoscut în lumea poeţilor cu pseudonimul Charles Adolphe Cantacuzene. De altfel, există şi o dedicaţie manuscrisă a donatorului către acesta, datată în anul 1927. O altă tipăritură care atrage atenţia este un exemplar al „Metamorfozelor”, tipărit tot la Amsterdam, dar mai târziu, în 1722, valoroasă fiind şi o ediţie a „Eroicelor” din 1688, apărută la Veneţia, care se pare - după un ex-libris - că a aparţinut Bibliotecii din Marsilia.

Însă, cea mai veche ediţie ovidiană este „Opera”, în trei volume, editată în anul 1601, la Frankfurt. Primul tom păstrează legătura originală, celelalte fiind refăcute în atelierul bibliotecii.

„Poetul iubirilor gingaşe” al cărui nume a adus celebritatea vechiului Tomis s-a născut în anul 43 î. Hr., la Sulmona. În toamna anului 8 d. Hr. a fost relegat de împăratul Octavian Augustus, la Tomis. Cauzele exilului, mărturisite de poet, au fost „carmen et error” (poezia şi o greşeală), însă adevăratele motive sunt învăluite în mister şi au dat naştere multor legende. Departe de locurile dragi şi de prieteni, poetul Ovidius, care a scris, la Tomis, „Tristele“ şi „Ponticele“, a trecut în nemurire în anul 17 d. Hr., fără să fi obţinut iertarea împăratului Augustus ori a urmaşului său, Tiberiu.