Eduard Zalle deschide „Hotelul Paradisului”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la poezie la dramaturgie

Eduard Zalle deschide „Hotelul Paradisului”

Cultură 13 Ianuarie 2014 / 00:00 1015 accesări

După ce a a publicat cinci volume de versuri, poetul constănţean Eduard Zalle a decis că este timpul să-şi pună la încercare şi talentul de dramaturg. Rezultatul este „Hotelul Paradisului”, o piesă de teatru în două acte. Cartea, apărută la editura bucureşteană „Semne”, are prefaţa semnată de prof. dr. Marian Crăciun. Prima copertă şi cele şase ilustraţii din interiorul cărţii sunt realizate de fratele poetului, Daniel Zalle. Punctul de plecare al dramei, pe care autorul a numit-o iniţial „Jocul de-a Dumnezeu”, este o poveste reală, pe care Eduard Zalle a auzit-o de la bunica sa din partea mamei.

„Bunica mea, Pompeia, este cea care mi-a pus prima carte în mână, cea căreia îi datorez prenumele, Eduard. „Prinţ şi cerşetor”, de Mark Twain, a fost prima carte pe care am citit-o, la vârsta de nouă ani”, a spus, pentru cotidianul „Telegraf”, Eduard Zalle.

O POVESTE DE LA BUNICA „Am păstrat în minte, ani la rând, povestea pe care o expun aici, nealterată, aşa cum am receptat-o de la bunica mea, Pompeia, femeia căreia îi datorez mult mai mult decât ceea ce am adunat în paginile acestei cărţi. La rându-i, şi ea a primit istorioara de faţă de la tatăl ei, maiorul de roşiori Radu Georgescu, moşier de Vlaşca şi combatant în prima conflagraţie mondială, un om pe care mi-aş fi dorit din tot sufletul să-l cunosc aievea, dar pe care nemilosul cerber născocit de oameni pentru propria măsură, Timpul, a hotărât ca eu să-l ştiu doar din povestite ori din fotografiile de familie”, scrie Eduard Zalle în „Cuvântul înainte” al volumului „Hotelul Paradisului”.

ALT TIMP, ALŢI OAMENI, ALTE NORME Cartea lui Zalle este o încercare de a recupera memoria unui timp care, prin prisma contemporanului, pare utopic. „În încercările mele, ce-i drept, încă timide de a păstra vie memoria strămoşilor, m-am străduit să pun pe hârtie drama unor oameni care şi-au consumat destinele în alte vremuri şi după alte norme, reguli care ar putea părea cititorului tânăr şi foarte tânăr de astăzi cu totul şi cu totul utopice”, subliniază autorul dramei.

După lansarea „Hotelului Paradisului”, visul lui Eduard Zalle, ca al oricărui dramaturg, este acela de a-şi vedea piesa pusă în scenă.

Eduard Zalle este autorul volumelor de versuri: „Poezii din vremurile vechi (1977-1990)”, „Cântec lui Merlin”, „Doamna brună”, „Sonetele iubirii” şi „Frământările înţeleptului vrăjitor”, creaţiile sale apărând şi în două antologii literare.



12