Elveţienii au respins duminică prin referendum principiul expulzării infractorilor şi criminalilor străini condamnaţi, marcând o înfrângere a Partidului Popular Elveţian (SVP, extremă dreapta), relatează DPA în pagina electronică.
O victorie a taberei "da" în acest scrutin federal ar fi complicat relaţiile deja tensionate dintre Elveţia şi Uniunea Europeană, principalul său partener comercial.
Potrivit rezultatelor finale, 59% dintre participanţi s-au opus iniţiativei, percepute ca un adevărat test al sistemului juridic şi politic.
"Destul cu semănarea fricii", a declarat Flavia Kleiner, conducătoarea unei largi platforme politice opuse iniţiativei.
SVP, cel mai puternic partid în Parlamentul elveţian, a prezentat referendumul ca modalitate de reducere a nivelului infracţionalităţii.
Propunerea supusă votului alegătorilor, redactată de către SVP, prevedea expulzarea sistematică a tuturor rezidenţilor străini condamnaţi în Elveţia, după ispăşirea pedepselor în cazul unor fapte penale grave precum crima, violul sau jaful armat, sau după două condamnări în mai puţin de zece ani pentru infracţiuni ca furtul prin efracţie sau depăşirea vitezei legal admise.
Aceste măsuri ar fi vizat în special imigranţii de generaţia a doua sau a treia, care riscau să fie trimişi înapoi în ţările de origine, chiar dacă nu mai vorbesc limba şi nu mai legături acolo.
"Este un semnal din partea unei largi părţi a societăţii civile potrivit căruia Elveţia este o ţară de succes atunci când apără diversitatea", a declarat Kleiner.
Aproape un sfert dintre cei 8,3 milioane de locuitori sunt de origine străină, al doilea nivel în Europa după Luxemburg.
Liderul SVP Toni Brunner a avertizat că partidul său va urmări îndeaproape hotărârile judecătoreşti pentru a vedea dacă creşte numărul extrădărilor.
În baza actualei legi penale, 500 de infractori străini au fost expulzaţi din ţară anul trecut. Iniţiativa SVP ar fi condus la 10.200 de expulzări, potrivit Biroului Naţional elveţian de Statistică.
Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Elveţia, care nu este stat membru, au fost tensionate în urma unui referendum SVP privind limitarea migraţiei din UE, dar şi din afara acesteia, adoptat cu un rezultat strâns în 2014.
SVP plănuieşte deja un nou referendum, care ar putea tensiona şi mai mult relaţiile diplomatice ale ţării. Iniţiativa se numeşte "Legea elveţiană în loc de judecători străini" şi vizează să impună legislaţia naţională deasupra obligaţiilor juridice internaţionale ale Elveţiei.