Eşec ruşinos pentru FC Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 24-a: FC VIITORUL - CSMS IAŞI 1-2

Eşec ruşinos pentru FC Viitorul

Sport 13 Februarie 2016 / 23:12 795 accesări

Florin Tănase a înscris din nou, însă a făcut un meci foarte slab în faţa ieşenilor

Florin Tănase a înscris din nou, însă a făcut un meci foarte slab în faţa ieşenilor

Gheorghe Hagi s-a agitat la marginea terenului, dar fără prea mult succes

Gheorghe Hagi s-a agitat la marginea terenului, dar fără prea mult succes

Căpitanul Florin Cernat a fost blocat cu uşurinţă de defensiva adversă

Căpitanul Florin Cernat a fost blocat cu uşurinţă de defensiva adversă

Preferat pe postul de fundaş dreapta, Bănel Nicoliţă nu a avut aportul ofensivă scontat

Preferat pe postul de fundaş dreapta, Bănel Nicoliţă nu a avut aportul ofensivă scontat

Francezul Herold Goulon nu a impresionat la debut, plasându-se greşit la ambele reuşite ale oaspeţilor

Francezul Herold Goulon nu a impresionat la debut, plasându-se greşit la ambele reuşite ale oaspeţilor

Primul meci oficial din acest an pentru FC Viitorul, disputat sâmbătă, pe teren propriu, a adus o înfrângere pe cât de surprinzătoare, pe atât de ruşinoasă pentru echipa pregătită de Gheorghe Hagi, înregistrată în faţa celor de la CSMS Iaşi, scor 1-2 (Fl. Tănase 90-pen. / Golubovic 45+2, Viveiros 53), în etapa a 24-a a Ligii 1. Candidată la titlul de campioană după ce a încheiat prima parte a campionatului pe locul 2, formaţia de pe litoral a avut o prestaţie pe alocuri penibilă, stârnind fluierături, dar şi comentarii ironice printre puţinii spectatori aflaţi în tribune. Cu o formulă de start în care şi-a găsit locul un singur jucătordintre cei cinci prezenţi în stagiul de pregătire efectuat de naţionala divizionară a României în Turcia, Florin Tănase, constănţenii au încercat să forţeze încă din start, dar tocmai atacantul în vârstă de 21 de ani a irosit o ocazie importantă, împiedicându-se în faţa porţii adverse. Jocul tern, fără idei ofensive în linia de mijloc, a fost pe placul oaspeţilor, care s-au baricadat în propria jumătate de teren, aşteptând oportunităţi de contraatac. În aceste condiţii, gazdele au mizat pe şuturi de la distanţă, dar nici măcar unul nu şi-a atins ţinta. Drept urmare, cel mai important momentul al primei reprize părea să fie colapsul lui Grahovac, care s-a prăbuşit pe teren după o jumătate de oră, acuzând probleme cardiace. A fost nevoie de intervenţia medicilor, iar portarul ieşean şi-a revenit şi a rămas pe teren, refuzând înlocuirea. Nu a fost de acord însă Pecanha, care a ieşit neinspirat după o minge în partea dreaptă a careului mare, la ultima fază dinaintea pauzei, iar Andrei Cristea a profitat şi a centrat perfect în faţa porţii, de unde Golubovic a profitat de lipsa de reacţie a lui Goulon şi a împins mingea în plasă.

PENALTY UŞOR ACORDAT

La reluare, constănţenii au încercat să reacţioneze, dar evoluţia slabă a jucătorilor din ofensivă i-a făcut să apeleze tot la şuturile la distanţă. Şi nici de această dată nu au reuşit să nimerească poarta apărată de Grahovac. În schimb, ieşenii au lovit pe contraatac, ajutaţi şi de lentoarea fundaşilor centrali ai gazdelor, iar Viveiros a dublat diferenţa, şutul său fiind deviat în poartă de Nicoliţă. Nici măcar schimbările făcute de Hagi nu au adus nimic nou în jocul gazdelor, care s-au chinuit să ajungă în apropierea careului advers. Totuşi, în ultimul minut al timpului regulamentar, arbitrul Istvan Kovacs a acordat uşor o lovitură de pedeapsă în favoarea grupării de pe litoral, după un presupus henţ la Bole, iar Florin Tănase a redus din handicap de la punctul cu var. Mai mult, la următoarea fază, Nicoliţă a fost aproape de o egalare nemeritată, dar şutul său a fost blocat de Grahovac.

HAGI ŞI-A CRITICAT DUR JUCĂTORII

La finalul partidei, Hagi a fost extrem de acid la adresa propriilor jucători, acuzând o atitudine indolentă. “Ne-am făcut de ruşine. Au intrat pe vârfuri, iar aceasta nu este fotbal. Ne-am făcuit de râs în faţa suporterilor, care au văzut alţi jucători şi altă echipă faţă de anul trecut. Cea mai puţină vină o au cei nou veniţi. Cei vechi ştiau ce au de făcut, dar atacanţii nu au arătat nimic, iar mijlocaşii pasau în spate în prima repriză în loc să tragă la poartă. Păi prima regulă pentru a da gol este să dai la poartă. La fazele fixe am exersat într-un fel şi le-au executat altfel, iar asta înseamnă indisciplină tactică. Eu nu am nevoie de staruri şi vedete, ci de oameni care să joace fotbal. Voi analiza şi voi lua măsuri”, a anunţat managerul tehnic al constănţenilor. „Băieţii au stat bine în teren şi au fost disciplinaţi. La primul gol ne-a ajutat Pecanha, care a greşit, dar şi Cristea a centrat bine, iar Golubovic a fost la locul potrivit. Am scăpat apoi de presiune şi am mai dat un gol pe un contraatac bun. Pe final, am avut emoţii după golul primit. Bole mi-a zis însă că nu a fost penalty, pentru că nu a atins mingea cu mâna. Mai avem două meciuri grele, dar sperăm să ne calificăm în play-off”, a declarat tehnicianul ieşenilor, Nicolo Napoli.
Au evoluat echipele - Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Pecanha - Nicoliţă, Goulon, Boli, Cr. Ganea - R. Marin, I. Filip (58 A. Chiţu), De Lucas (58. Dr. Nedelcu) - Fl. Cernat, I. Hagi (73 Benzar), Fl. Tănase; CSMS Iaşi (antrenor Nicolo Napoli): Grahovac - I. Voicu, Mihalache, Ciucă, Ţigănaşu - V. Gheorghe (86 Saric), Creţu - Viveiros (82 Llullaku), A. Cristea (69 Enescu), Böle - Golubovic. Cartonaşe galbene: I. Filip, Nicoliţă, Fl. Tănase / Grahovac, Creţu. Au arbitrat: Istvan Kovacs (Satu Mare) - Miclos Nagy şi Alexandru Cerei (ambii din Cluj).

Citeşte şi:

Start oficial pentru FC Viitorul în noul an

FC Viitorul mizează pe sprijinul fanilor

FC Viitorul ţinteşte victoria în duelul cu CSMS Iaşi

BBC, în vizită la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“



Ştiri recomandate

12