Este inevitabil! Oceanele vor creşte cu un metru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
NASA. Încălzire globală

Este inevitabil! Oceanele vor creşte cu un metru

Eveniment 28 August 2015 / 00:00 1098 accesări

O creștere a nivelului oceanelor de cel puțin un metru din cauza încălzirii globale este inevitabilă în următorii 100 - 200 de ani, conform celor mai recente date difuzate miercuri de NASA, informează AFP. Cu toate acestea, o oarecare incertitudine planează îndeosebi în privința calendarului exact al creșterii apelor. De fapt, oamenii de știință nu știu cât de repede se vor topi principalele calote glaciare de la poli. „Ținând seama de ceea ce știm acum despre expansiunea oceanelor ca efect al încălzirii și despre topirea ghețarilor și a calotelor glaciare, care se adaugă apelor din oceane, este aproape sigur că vom avea o creștere a nivelului mării de cel puțin un metru și, probabil, chiar mai mult”, a declarat Steve Nerem de la Universitatea din Colorado, care conduce echipa NASA însărcinată cu monitorizarea creșterii nivelului mării. „Cu toate acestea, nu este clar dacă acest lucru se va întâmpla în secolul viitor sau într-o perioadă mai lungă”, a adăugat el. Ultimele predicții serioase, care datează din 2013, făcute de un grup de lucru interguvernamental al ONU privind schimbările climatice, se referă la creșterea oceanelor cu 30 - 90 de centimetri până la sfârșitul secolului.

Însă, potrivit lui Steve Nerem, ultimele date măsurate prin sateliții NASA arată că mai plauzibilă este gama superioară a acestor previziuni.

Oamenii de știință monitorizează în special gheața din Groenlanda, care a pierdut în medie 303 miliarde de tone pe an în ultimul deceniu. Se apreciază că Antarctica, la rândul său, se topește într-un ritm de 118 miliarde de tone pe an.

Nivelul oceanelor a crescut cu aproximativ 7,6 centimetri din 1992, înregistrându-se maxime de 23 de centimetri în unele locuri din cauza variațiilor naturale de relief.

„Am văzut, studiind schimbările climatice survenite de la nașterea Terrei, că o creștere a apelor cu până la trei metri într-un secol sau două este posibilă dacă gheața se topește repede”, a spus Tom Wagner, un alt om de știință, specialist al NASA în studiul ghețarilor. „Avem dovezi că straturile de gheață „se trezesc”, dar trebuie să înțelegem mai bine fenomenul înainte să afirmăm că intrăm într-o nouă perioadă de topire rapidă”, a precizat sursa citată de AFP.



Ştiri recomandate

12